Ştiri mondene

Bănel Nicoliță a avut o copilărie plină de lipsuri. Bărbatul povestește cu emoție despre viața lui de dinainte de a deveni fotbalist

Bănel Nicoliță a avut o copilărie plină de lipsuri. Bărbatul povestește cu emoție despre viața lui de dinainte de a deveni fotbalist

Bănel Nicoliță a vorbit pentru prima dată despre copilăria sa și despre greutățile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului. Se pare că bărbatul a avut perioade când era mic în care nu avea ce să mănânce și pleca la școală cu haine vechi și adidași rupți. Totuși, a învățat că indiferent de probleme, dacă își dorește să scape de sărăcie trebuie să lupte pentru a-și duce visul mai departe.

Fostul fotbalist a povestit că cei din familia lui au fost mai mereu săraci și că le-a fost foarte greu să ducă un trai cât de cât decent. De multe ori părinții lui nu aveau ce să muncească, dat fiind că ei munceau numai cu ziua, iar asta însemna că nu aveau mereu ce să le pună pe masă copiilor. Au fost multe zile în care Bănel Nicoliță a fost nevoit să meargă la școală nemâncat și să se uite la ceilalți copii cum se bucurau de tot felul de dulciuri.

Din clasa I până în clasa a IV-a am mers cu adidașii rupți. Uneori îmi doreau și eu un tricou sau un suc ori o înghețată și nu aveam bani. Mergeam cu ceilalți copii la magazin și mă uitam la ei, în speranța că unuia i se face milă și-mi dă și mie, mi se rupea sufletul, dar nu aveam ce face”, a fost mărturisirea fostului jucător de fotbal.

Pentru ca fanii lui să înțeleagă mai bine prin ce a trecut, acesta a dorit să le povestească despre cum era nevoit să lucreze de la 7 ani, să meargă și la școală și să facă și fotbal. Deși a avut o viață grea, acesta nu regretă absolut nimic, ba din contră, se bucură că a învățat de mic ce înseamnă să fii responsabil și să apreciezi cum trebuie valoarea banilor.

În luna februarie a acestui an, Bănel Nicoliță s-a despărțit de Cristina, femeia care îi era soție. Se pare că problemele au apărut în momentul în care bărbatul ar fi investit o sumă foarte mare de bani în amenajarea unui teren de fotbal la Făurei pentru echipa pe care o antrenează.