Monden > Ştiri mondene > Bianca Drăgușanu are probleme după operația la nas! Vedeta a trecut prin momente teribile
Ştiri mondene

Bianca Drăgușanu are probleme după operația la nas! Vedeta a trecut prin momente teribile

Bianca Drăgușanu are probleme după operația la nas! Vedeta a trecut prin momente teribile

Bianca Drăgușanu se numără printre vedetele care nu se tem să facă o schimbare atunci când simt nevoia, chiar dacă asta implică să apeleze la ajutorul medicului estetician. Vedeta și-a făcut o rinoplastie în urmă cu două săptămâni, dar se pare că operația i-a creat destul de multe probleme.

Bianca Drăgușanu se poate mândri cu un corp și un chip de invidiat, pe care multe dintre admiratoarele și le-ar dori. Are tot și totuși mereu este loc de mai bine, așa că a decis să-și facă o nouă operație prin care și-a corectat nasul, de cărui formă nu era deloc mulțumită.

Pentru a-i corecta nasul, medicii au fost nevoiți să îi recolteze țesut din cartilajul ambelor urechi. De obicei este nevoie de o singură astfel de grefă, dar Bianca avea câteva probleme la nivelul piramidei nazale, așadar chirurgii au făcut tot posibilul să le corecteze.

Din păcate însă, recuperarea este grea, iar vedeta noastră a avut probleme serioase în săptămânile de după operații. Pe lângă atacurile de panică, care sunt o afecțiune psihologică foarte gravă, diva a experimentat și dificultăți ale respirației.

„Nu am avut probleme cu durerea ci cu inflamația și cu respirația, lucrul care m-a panicat, am vorbit pe nas”, a mărturisit frumoasa blondă.

După vindecare, Bianca are de gând să ajungă din nou pe masa de operație

Dacă credeați că Bianca Drăgușanu se va opri aici cu intervențiile estetice, ei bine, v-ați înșelat. Următoarea operație pe care diva plănuiește să și-o facă este la nivelul bustului, căci implanturile pe care și le-a pus în urmă cu mai mulți ani nu-i mai sunt pe plac.

Frumoasa blondă vrea acum un bust mai generos și este determinată să facă o schimbare și în acest sens. Anul 2020 a fost unul destul de greu pentru ea, încărcat cu evenimente negative și traumatizante, așa că nu e de mirare că acum Bianca se răsfață și își face toate plăcerile.