Monden > Ştiri mondene > Bianca Drăgușanu, mărturisiri emoționante despre viața lângă Gabi Bădălău. „Am o viață perfectă, minunată..”
Ştiri mondene

Bianca Drăgușanu, mărturisiri emoționante despre viața lângă Gabi Bădălău. „Am o viață perfectă, minunată..”

Bianca Drăgușanu, mărturisiri emoționante despre viața lângă Gabi Bădălău. „Am o viață perfectă, minunată..”

Bianca Drăgușanu este o femeie împlinită din orice punct de vedere! Ultimele luni au fost destul de dificile pentru vedeta noastră, însă în cele din urmă toate greutățile au trecut. Este îndrăgostită și recunoscătoare pentru viața de vis pe care o duce, iar activitatea sa din mediul online demonstrează acest lucru.

Bianca Drăgușanu face parte din categoria vedetelor pentru care anul 2020 a fost unul destul de încărcat emoțional. Frumoasa blondă s-a iubit timp de doi ani cu Alex Bodi, un om foarte influent din țara noastră, însă lucrurile nu au funcționat deloc pentru ei. Au fost protagoniștii a numeroase scandaluri, iar presa a urmărit cu mult interes legătura lor amoroasă, așadar au fost în permanență în atenția publicului.

Cu toate că au întâmpinat destul de multe momente dificile, Bianca și Alex au lăsat mereu să se înțeleagă că sentimentele care îi unesc sunt foarte puternice. Nimic nu părea să îi despartă, iar vestea că în cele din urmă au ales să își spună „Adio!” a luat pe toată lumea prin surprindere. S-au separat oficial în această toamnă, iar vedeta a părut foarte afectată de cele întâmplate.

Chiar dacă a fost dezamăgită în dragoste, Bianca nu a încetat să creadă că își va găsi alesul. A petrecut o perioadă destul de lungă departe de România, iar în cele din urmă Cupidon i-a surâs din nou. Cel care a reușit să o cucerească este Gabi Bădălău, iar relația lor pare că îi prinde foarte bine. În ciuda faptului că bărbatul are parte de o perioadă foarte dificilă datorită fostei sale soții, Claudia Pătrășcanu, sentimentele lor pare că sunt mai presus de orice.

Bianca Drăgușanu a fost mereu o fire foarte deschisă, așa că a vorbit cu ușurință despre viața sa personală. Conform ultimei sale postări de pe Instagram se simte o femeie fericită și este mândră de realizările sale până în acest punct al vieții sale.

„Am o viață perfectă, minunată din toate punctele de vedere. Am tot ce îmi doresc, copilul îmi e sănătos, bussinesul e ok, prietenii sunt alături de mine, dar să știți că viața mea nu e ușoară chiar dacă e perfectă. Nimic din ce fac eu nu e ușor!”, a scris frumoasa blondă fanilor săi.