Bogdan-Alexandru Stănescu (n.1979) este scriitor, poet, eseist, traducător, editor. A debutat în Ziarul de Duminică, a colaborat constant cu revistele Luceafărul, Adevărul literar și artistic, Suplimentul de cultură și Ziua literară. A fost coordonatorul colecției de literatură universală, Biblioteca Polirom, actualmente coordonează colecția Anansi. A publicat un volum de corespondență cu Vasile Ernu (Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom 2010), un volum de versuri (Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, Cartea Românească, 2012) și unul de eseuri critice (Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelștam, ART, 2013).
A publicat în 2017 romanul Copilăria lui Kaspar Hauser, (Polirom, 2017) pentru care a primit Premiul pentru „Proză”, în cadrul Premiilor „Nepotu’ lui Thoreau”, ediţia 2017, Premiul Radio România Cultural la categoria „Literatură”, ediţia 2018, Premiul Festivalului primului roman de la Chambéry, Franţa, ediţia 2018, a fost nominalizat pe lista scurtă a Premiului European pentru Literatură, 2019, şi este în curs de traducere în Franţa (Phébus), Ungaria (Jelenkor), Bulgaria (Janet 45), Croaţia (Fraktura) şi Macedonia (Antolog). A tradus un volum de corespondență James Joyce (Dragă Nora, ART, 2013), un roman de Alberto Manguel(Toți oamenii sunt mincinoși. Baroque Books & Arts, 2012) și un volum semnat de Howard Mittelmark și Sandra Newman (Cum să nu scrii un roman, Baroque Books & Arts, 2014). Este cofondator al Festivalului Internațional de Literatură de la București. Trăiește în capitală, alături de soție, cei doi copii, Marc & Sara-Iudit, și două pisici. Nu doarme destul.
În primul rând că îl știam ca prozator, așa cum s-a vorbit despre autor BAS (Bogdan-Alexandru Stănescu) la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița în anul 2020 pe o vreme ploioasă, când ne-am adăpostit o mare parte dintre cei invitați să luăm parte la discuția despre cartea de povestiri Copilăria lui Kaspar Hauser. La conversație îl invitase Nicoleta Munteanu și BAS n-a ezitat, s-a lăsat cu multe idei interesante, ponturi și lansarea cărții, întrebări de la alecartienii prezenți și voie bună per general. Așa că în acest context nu am ezitat să cumpăr o carte de poezii recent să pot să văd cum scrie BAS poezie. Bineînțelesc că mă simțeam ca o impostoare pentru că până atunco nu făcusem contact cu nimic din ceea ce scrisese și toată lumea îl numea cum eu am să-mi permit să-l numesc de-a lungul acestei recenzii, așa cum am și făcut-o deja, BAS. Dar de la titlul pe care îl discutăm aici și începe povestea acestui acronim.
A debutat în 2012 cu volumul de poeme Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul (Cartea Românească), dar revine la doi ani distanță cu un al doilea volum de poeme anaBASis (Cartea Românească, 2014). Suntem pe drumul lui Bogdan-Alexandru Stănescu și asta înseamnă că participăm la expediția în antichitate împreună cu el și că ne lăsăm influențați ca să ajungem să credem că prezentul e acolo, iar ce trăim în prezent se estompează și devine o iluzie. Forăm și noi, sforează și poetul profund în amintirile sale. Este anaBASis ca o anamneză, și apoi o hipnoză pentru recuperarea celor mai tulburătoare detalii ale trecutului personal.
Placheta anaBASis cuprinde 12 ilustrații de Laurențiu Midvichi, cu un total de 62 de pagini de poezie (așa că avem ce citi) cuprinde personaje din Grecia sau Roma antică, în tot cazul, prietenii lui BAS nu sunt din acest timp și nu sunt din această lume, iar călătoria pe care o inițiază începe cu Trecerea Eufratului și se încheie cu Thalassa, Thalassa.
Nu e ușor să treci fluviul, dar poți să ajungi în Arabia, Claudiopolis, Delmore, Berlin, Gibraltar sau Babilon. Despre Grieg, Jonas numai de bine, o dedicație regretatului poet Alexandru Mușina și multe alte poeme cu accent pe vindecare și regăsirea sinelui. Alunecarea în copilărie ajunge aici până la vitregii enunțate: „Oi, oi, oi tații mei vitregi, cum au venit și s-au dus ei/ Cum m-au ținut în palme și m-au crescut ca pe-un pui de cuc/ Pe unde-or fi tații mei vitregi, prin ce cotloane, prin ce morminte/ Unde-s mîinile care mi-au dat lapte din căni ciobite, unde-s iepurii albi ai copilăriei,/Drumurile prin pantelimon, cînd el nu dansa/ Unde-i vatra luminoasă, cu ale ei străluciri apașe/ Unde Luluța, cățeaua iepure, arhitectura gropilor/ Mieii de paște, rînjiți și picurînd zeamă de gambrinus/ Unde-s mărășeștii, carpații, pepenii de vară/ Drumurile spre mare, în dimineți sulfuroase, nesul frecat în ceașcă/ Barbutul de pe lacul riviera, regina bălții (…)”(Tații mei, p.36)
Tot o poveste ne spune și aici, BAS, dar una în versuri, dacă nu știi istorie și mitologie n-ai cum să prinzi firul mascării de aici, dar dacă dai haina istoriei jos de pe povestea asta, ai să descoperi o parte din biografia autorului, te va captiva pentru că e despre dragoste, trădare, pierderi și regăsiri de voci, toate interioare. Să ne lăsăm în interioarele anaBASis, dar să ne lăsăm ca într-o mare, la modul absolut, că ne va ține la suprafață, e sigur că ne ține!
