Monden > Ştiri mondene > Bogdan Mocanu a ajuns de urgență la spital! Bărbatul va sta internat, singur în salon, câteva zile
Ştiri mondene

Bogdan Mocanu a ajuns de urgență la spital! Bărbatul va sta internat, singur în salon, câteva zile

Bogdan Mocanu a ajuns de urgență la spital! Bărbatul va sta internat, singur în salon, câteva zile

Bogdan Mocanu a ajuns să fie foarte repede apreciat de doamne și domnișoare. Acesta a devenit foarte cunoscut după ce a participat pentru prima dată la emisiunea de pe Kanal D, „Puterea Dragostei”. Bărbatul arată foarte bine la cei aproape 25 de ani ai săi, însă puțină lume știe faptul că acesta suferă de o problemă de sănătate încă din copilărie, care nu îi permite să facă anumite activități sau să participe la anumite concursuri.

Bogdan și-a speriat fanii zilele acestea după ce a urcat pe contul său de Instagram o fotografie în care apare la bustul gol pe un pat de spital din București. Acesta suferă de diabet încă de la o vârstă destul de fragedă, așa că o dată la câteva luni ajunge pe mâinile medicilor pentru a-și stabiliza glicemia și pentru a-și face câteva analize de rutină. De data aceasta, însă, bărbatul este nevoit să rămână internat în spital o perioadă mult mai lungă decât de obicei.

După ce a urcat fotografia cu el pe un pat de spital, fanii au început să îi trimită o mulțime de mesaj în care îl întrebau ce s-a întâmplat și care este motivul pentru care a ajuns pe mâna medicilor. În următoarele videoclipuri pe care le-a pus la InstaStory, Bogdan a explicat că în ultima perioadă glicemia sa nu mai este deloc sub control, așa că va sta internat câteva zile pentru a se asigura că totul este în regulă.

Să stați cu mine, să nu mă lăsați să mă plictisesc că nu am voie să primesc nici vizite, nu am voie să fac nimic, sunt singur în salonul asta. Urăsc spitalele, mi-am petrecut toată copilăria în spitale și s-ar putea sa mai trec pe aici cam toată viață”, a mărturisit Bogdan Mocanu.

Mocanu a avut parte de multe greutăți din partea diabetului

Deși are diabet încă din copilări, Bogdan Mocanu a reușit să își depășească mereu limitele și să câștige tot felul de concursuri. Pe lângă faptul că arată foarte bine, bărbatul are și foarte mult bun simț și respectă pe toată lumea din jur. Totuși, boala de care suferă l-a făcut de-a lungul timpului să piardă o mulțime de oportunități de a se afirma, după cum a declarat chiar el într-o emisiune de televiziune.

În momentul în care bunul său prieten, Jador, a fost contactat pentru a merge la Survivor, Bogdan a fost întrebat de ce nu s-a gândit să participe și el. Din păcate, bărbatul a declarat că nu poate participa din cauza regimului pe care ar trebui să îl aibă în cadrul competiției, regim care nu îi oferă cantitatea necesară de carbohidrați de care el are nevoie.