Monden > Ştiri mondene > Brigitte ar trebui să fie cu ochii în patru! Noua menajeră face glume cu subînțeles cu Florin Pastramă
Ştiri mondene

Brigitte ar trebui să fie cu ochii în patru! Noua menajeră face glume cu subînțeles cu Florin Pastramă

Brigitte ar trebui să fie cu ochii în patru! Noua menajeră face glume cu subînțeles cu Florin Pastramă

Brigitte și Florin Pastramă au fost nemulțumiți de serviciile oferite de Mariana, așa că au căutat o altă menajeră. De data aceasta la ușa soților a apărut o tinerică, care susține că are experiență în casa unui fost deputat. Deși Alina a făcut o gafă destul de mare încă de la prima interacțiune, soții au decis totuși să îi dea o șansă. Florin Pastramă este un bărbat foarte pretențios, așa că el a fost cel care i-a dat directivele și indicațiile. La doar o săptămână după ce a fost angajată, tânăra menajeră sare calul și face glume cu subînțeles cu soțul Brigittei.

Săptămâna trecută, o tânără s-a prezentat la ușa soților Pastramă. Alina a venit pentru postul de menajeră și a făcut o gafă încă din primele minute. Tânăra le-a spus vedetelor să servească o cafea împreună, apoi să îi arate ce este de făcut. Brigitte a fost deranjată de această remarcă și i-a tăiat-o scurt, informând-o că ea își bea cafeaua doar cu soțul ei, în intimitate. Florin Pastramă a mers și i-a arătat tot ceea ce este de făcut în casă, dar se pare că noua menajeră a pus ochii pe „stăpân”. În episodul de ieri al emisiunii „Brigitte și Pastramă”, telespectatorii au avut parte de o surpriză.

Florin Pastramă i-a spus Alinei că trebuie să calce rufele înainte de a le așeza în dressing, iar menajera l-a rugat să îi arate cum. Surprins de curajul tinerei angajate, bărbatul a crezut că scapă dacă spune că el nu știe să calce rufe, însă femeia a găsit repede o modalitate.

„Învățăm împreună”, a fost replica menajerei, care a insistat să fie ajutată, mai în glumă mai în serios, de către Florin Pastramă.

Brigitte are un bărbat fidel! Florin Pastramă i-a dat o replică directă angajatei sale

În momentul în care a văzut că Alina nu a înțeles mesajul subtil transmis de el, soțul Brigittei a decis să îi spună verde în față cum stau lucrurile. Nu este de acord cu aceste glume deplasate. Este un bărbat căsătorit, ba mai mult, este și pocăit, așa că angajata trebuie să își revizuiască comportamentul. Bărbatul mărturisește că dacă acest lucru se întâmpla în urmă cu câțiva ani, când el era singur, nu ar fi refuzat o femeie frumoasă.

„De ce nu-i zici lui Brigitte să te ajute ea? Eu doar îți spun unde sunt lucrurile. (…) Am avut și eu până la 40 de ani..am fost vagabond. Eu acum sunt alt om, sunt pocăit și nu-mi plac glumele astea. Îmi plac glumele până la un anumit punct, dar dacă depășim nu e ok. Dacă îmi ziceai înainte să fiu căsătorit cu Brigitte și înainte să mă pocăiesc, eram cel mai fericit(…) Sunt căsătorit”, i-a spus Florin Pastramă menajerei.

Auzind aceste cuvinte, Alina a susținut că ea este o persoană foarte glumeață și nu a vrut să îl deranjeze pe soțul Brigittei. În plus, tânăra se apără și susține că nu a avut intenții ascunse, doar a făcut o glumă care a fost înțeleasă greșit.

„Sunt eu o fire mai zâmbăreață, dar nu vreau să credeți altceva”, sa apărat menajera.