Monden > Ştiri mondene > Brigitte și Florin Pastramă sunt în atenția Poliției. Casa lor a fost percheziționată în această dimineață
Ştiri mondene

Brigitte și Florin Pastramă sunt în atenția Poliției. Casa lor a fost percheziționată în această dimineață

Brigitte și Florin Pastramă sunt în atenția Poliției. Casa lor a fost percheziționată în această dimineață

Brigitte și Florin Pastramă au avut în această dimineață parte de momente foarte dificile, după ce autoritățile le-au trecut pragul casei. Una dintre afacerile pe care aceștia le-au dezvoltat în cursul anului trecut a intrat în atenția Poliției, care pune la îndoială căile prin care și-au obținut anumite venituri. În acest sens, s-au demarat descinderi la domiciliul vedetelor, iar ulterior le-au fost solicitate și declarații.

Este un lucru deja cunoscut faptul că Brigitte Pastramă este o iubitoare a brandurilor de lux, iar această pasiune a determinat-o pe vedetă să-și deschidă o afacere proprie în acest domeniu. În contextul pandemiei, aceasta a scos la vânzare măști de protecție care erau marcate cu diferite mărci cunoscute, pe care le vindea însă la prețuri foarte accesibile. Cum o asemenea piesă are în realitate o valoare mult mai mare atunci când este achiziționată de la producătorul original, autoritățile au fost suspicioase în ceea ce privește veridicitatea afacerii brunetei.

În acest sens, s-a deschis o anchetă care îi are în prim-plan pe soții Pastramă. Domiciliul lor din județul Ilfov a fost deja controlat de agenții de poliție în această dimineață, iar ei au fost chemați în fața oficialilor pentru a da declarații. Sunt acuzați că măștile pe care le-au vândut în prima parte a pandemiei sunt contrafăcute, așa că riscă să suporte consecințele prevăzute de lege.

Pentru a-și dovedi nevinovăția, cele două vedete și reprezentanții lor legali vor fi nevoiți să dovedească proveniența produselor vândute, precum și modul în care și-au început afacerea.

„Astăzi, 22.07.2021, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, a pus în executare un mandat de percheziție domiciliară pe raza județului Ilfov, emis de Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacerea unei mărci și punerea în circulație de produse contrafăcute. Totodată, sunt puse în executare mandate de aducere emise pe numele a două persoane, care vor fi conduse la sediul Poliției Sectorului 2 pentru audieri.”, a fost comunicatul Poliției.

Autoritățile au găsit deja probe care dovedesc vinovăția familiei Pastramă

În timp ce Brigitte și Florin Pastramă s-au deplasat la Poliție, unde au fost nevoiți să-și justifice afacerea, reprezentanții autorităților au continuat acțiunile de percheziție la domiciliul lor. Informațiile făcute publice disponibile până în acest moment arată că oamenii legii au găsit probe care să ateste că bănuielile anchetatorilor au fost fondate pe fapte reale. În casa celor doi soți s-au găsit diferite cutii în care se regăseau măști inscripționate cu diferite mărci de lux, care ulterior erau vândute prin intermediul unui magazin online.

Cum cele două vedete sunt încă în fața autorităților, nu există declarații din partea lor referitoare la acest incident neplăcut.