Bunica Gherghina de pe TikTok împărtășește rețeta secretă pentru cele mai bune turte îndoite cu brânză!

Data actualizării: 6 iunie 2024, 15:13

Bunica Gherghina, un fenomen de pe TikTok, din localitatea Poroschia, judeţul Teleorman, a dezvăluit reţeta secretă pentru cele mai bune turte îndoite cu brânză, un preparat cunoscut în Moldova sub numele de scovergi. Ajunsă la vârsta de 72 de ani, femeia continuă să încânte cu simplitatea și naturalețea ei, fiind apreciată atât pentru delicioasele ei reţete culinare, cât și pentru autenticitatea pe care o emană.

Pentru a pregăti turtele îndoite cu brânză, Gherghina folosește următoarele ingrediente: o jumătate de kilogram de brânză, 1 kg de făină, drojdie proaspătă (de mărimea unei nuci), trei ouă, sare, zahăr și jumătate de litru de apă caldă.

Modul de preparare este simplu și la îndemâna tuturor. Se pune drojdia în bolul cu făină, se adaugă un vârf de lingură de sare și o lingură plină cu zahăr. Apoi, se începe frământarea aluatului, adăugând treptat apa. Aluatul se lasă la dospit timp de o jumătate de oră. Între timp, se pregătește umplutura de brânză cu ouăle.


Gherghina a avut o viață plină, lucrand în tinerețe ca croitoreasă și vânzătoare. Acum, la bătrânețe, se bucură de liniște și de viața în casa în care a trăit atâtea decenii. Când nu se filmează pentru TikTok, adună fructele și legumele din grădina proprie, pe care le vinde apoi la piața din Alexandria. Persoana ei este bine cunoscută în comunitate, iar oamenii se înghesuie nu doar să cumpere produsele sale, dar și să o cunoască personal.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨