Sfânta Varvara este o fecioară martiră creștină care face parte din cei „Paisprezece ajutători” invocați cu precădere în Evul Mediu drept protectori în caz de pericol. Barbara, sau Varvara este considerată drept patroana minerilor, geologilor, arhitecților, artileriștilor, prizonierilor și muncitorilor.
Viața Sfintei Varvara
Varvara sau Barbara a trăit în secolul al III-lea în Nicomedia. Frumusețea sa era una mult prea rară, motiv pentru care tatăl său, Dioscorus, a decis să o țină departe de ochii lumii, mai ales ai bărbaților și a închis-o într-un turn. În captivitate, se convertește la creștinism și își dă seama că tot ce contează pentru ea este să se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. După ce s-a converti, tânăra cere ca în sala sa de baie din turn să i se adauge o a treia fereastră, semn al venerării. Tatăl își condamnă fiica atunci când află care este motivul schimbării sale și decide să facă tot posibilul pentru a o schimba. Aceasta reușește să fugă și este în mod miraculos ascunsă în interiorul unei stânci. Din păcate, un pastor află unde este ea și se duce la Dioscorus pentru a-i spune. Acesta din urmă nu își iartă fiica, iar Varvara va fi închisă, departe de lumina zilei.
Ea a fost bătută cu nuiele și arsă pe tot corpul. Tatăl său este și cel care alege să o ucidă pentru că a ales să creadă în Dumnezeu. El îi pune capăt zilelor într-un mod crunt, alegând să îi taie capul. Apoi, Dioscorus este ucis de un trăsnet. Datorită rugilor Barbarei pentru toți cei care pomenesc patimile lui Iisus și propriul ei martiriu, ea a fost considerată în Evul Mediu una din cei Paisprezece Sfinți Ajutători. Oamenii au înțeles că Dumnezeu a protejat-o pe Varvara, pentru că a crezut în El deși știa că acest lucru îi va aduce moartea.
La sfârșitul secolului al XV-lea, călugărul Jan de Wackerzeele a prezentat toate miracolele făcută de sfântă cât a trăit. La finele Evului Mediu, Barbara devenise importantă ca patroană a muribunzilor, iar toți oamenii locului știau că aceasta merită să fie sfântă și cinstită în lumea celor drepți.
Rugăciune către Sfânta Varvara
„Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul, vezi neputinţa sufletelor noastre, şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea. Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze, ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti.
Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat. Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţilor şi necuraţilor, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune…”.
