Home > Actualitate > Social > Calendar ortodox 13 noiembrie. Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi un mare sfânt
Actualitate Social

Calendar ortodox 13 noiembrie. Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi un mare sfânt

Calendar ortodox 13 noiembrie. Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi un mare sfânt

Pe data de 13 noiembrie, creștinii ortodocși de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și mama sa, Sfânta Antuza. Greco-catolicii îi sărbătoresc tot pe Sfântul Ioan Gură de Aur, în timp ce romano-catolicii o sărbătoresc pe Sfânta Augustina.

Cine a fost Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur este pomenit în Biserica Ortodoxă, anual, pe data de 13 noiembrie. Sfântul Ioan Hrisostom sau Sfântul Ioan Gura de Aur, s fost patriarh al Constantinopolului. El este unul dintre marii Părinți ai Bisericii, un drept creștin care și-a dedicat întreaga viață Domnului Iisus Hristos. S-a născut în cetatea Antiohia, din părinți nobili, Secundus și Antuza, care făceau parte din aristocrația romană. Tatăl său a murit la scurt timp după ce el s-a născut, motiv pentru care mama lui a fost nevoită să îi ofere toată educația.

A fost credincios încă de mic. După moartea mamei sale, a petrecut patru ani într-o mănăstire din munții din vecinătatea Antiohiei. Apoi, Sfântul Ioan a ales să fie pustnic și s-a mutat într-o peșteră. Doi ani a stat singur, departe de toți și de toate, dedicându-și fiecare zi rugăciunii. Ulterior, el a  fost hirotonit diacon de către arhiepiscopul Meletiei, și apoi sfințit preot de către arhiepiscopul Flavian, urmașul lui Meletie.

Cât a fost preot, Sfântul Ioan a devenit extrem de cunoscut pentru predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia. Cuvintele sale păreau aducătoare de har, iar credincioșii găseau alinare în vorbele sfântului. Când predica la Biserică, o femeie din mulțime, neînțelegând adâncul cuvintelor lui, a zis cu glas tare:

Învăţătorule duhovnicesc, sau mai bine să-ţi zic Ioane Gură de Aur (Hrisostom, în limba greacă), fântâna ta este adâncă iar funia minţii noastre este scurtă şi nu poate ajunge la adâncimea cuvintelor tale”. Și de atunci așa i-a rămas numele, Sfântul Ioan Hrisostom –Ioan Gură de Aur.

Cele mai multe cuvinte erau de învățătură morală, despre faptele bune, despre păcatele care ucid sufletul, despre Rai și iad și despre Judecata de apoi, despre cum să fie oamenii buni, să iubească, să ofere și să nu ceară nimic.

Sfântul Ioan Gură de Aur a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie. În calitatea sa de ierarh al Constantinopolului, a combătut prin cuvântările sale luxul şi lăcomia, însă și-a făcut rapid mult prea mulți dușmani.

Pentru că totul a devenit instabil, după un sinod, în anul 403, Sfântul Ioan a fost suspectat de erezie și a fost alungat din scaunul patriarhal. Deși s-a întors pentru o scurtă vreme, Sfântul Ioan a fost în cel din urmă exilat în Armenia, la Cucuz, apoi la Comane, unde, îndurând mari chinuri, a și murit, potrivit volumului „Viețile Sfinților”.

Recomandări autor