Reclamă
Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc astăzi Sfinții 10 Mucenici din Creta și pe Sfântul Ierarh Pavel, arhiepiscopul Neocezareei. Greco-catolicii îi sărbătoresc tot pe cei zece mucenici, în timp ce romano catolicii îl celebrează azi pe Sfântul Ioan de Kety.
Cine au fost cei 10 mucenici
Sfinţii 10 Mucenici, pomeniţi în fiecare an în calendarul creştin ortodox în ziua de 23 decembrie, au fost omorâţi în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. S-a întâmplat în insula Creta, în timpul împăratului Deciu, anii 251-253.
Reclamă
Este vorba despre Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian, cei care erau din cetatea Gortinei, Zotic din Cnossos, Agatopod din Epinia Panormului, Vasilide din Hania, iar Evarest şi Pompie din Iraclion. Cu toții credeau cu adevărat în cuvântul lui Dumnezeu și știau că vor duce învățăturile Sale până la moarte.
Pentru că au refuzat să jertfească idolilor,așa cum se purta la acea vreme și așa cum tuturor popoarelor li se impunea, sfinţii au fost prinşi de asupritori şi adunaţi în acelaşi loc, amenințați și chinuiți.
Au fost chinuiţi cu cruzime timp de 30 de zile şi în ziua a 23-a a lunii decembrie, atunci când ei au fost duşi la judecată, au stat tari şi neclintiţi în credinţa pe care o aveau în Hristos. Știau că vor muri în chinuri și știau că aceasta este cea mai bună alegere, decât să creadă în zei și în chipuri cioplite, în idoli necurați și neiubitori de Hristos.
„Pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul în divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, fiind plini de îndrăzneală şi de suflet. Ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre a-i tortura, ca să-i omoare cumplit, însă aceştia erau gata a răbda până la suflarea din urmă”, este prevăzut în Volumul Viețile Sfinților.
Potrivit volumului „Viețile Sfinților”, se pare că cei 10 Mucenici din Creta au primit moartea prin tăierea capetelor cu sabia. Apoi, capetele și trupurile lor au rămas abandonate, însă cei dragi lor le-au putut recupera și le-au înmormântat așa cum se cuvine în cazul celor care au ales să moară din iubirea lui Dumnezeu.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri