Home > Actualitate > Social > Calendar religios 29 aprilie. Astăzi este una dintre cele mai mari sărbători din an
Actualitate Social

Calendar religios 29 aprilie. Astăzi este una dintre cele mai mari sărbători din an

sarbatori religioase
foto: Pexels Stacey Gabrielle-Koenitz

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii și Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu. Greco-catolicii sărbătoresc Sfinții 9 Mucenici din Cizic, dar și pe cuviosul Memnon Taumaturgul și pe Sfânta Ecaterina de Siena – patroana Europei. La romano-catolici, în calendar, este marcată Ecaterina din Siena, fecioara patroană a Europei.

Ce sărbătorim astăzi în România

Izvorul Tămăduirii se sărbătoreşte în ziua de vineri din Săptămâna Luminată, prima săptămână după Învierea Domnului, fiind în strânsă legătură cu sărbătoarea Sfintelor Paşti. Așadar, sărbătoarea poate avea o altă dată, de la un an la altul.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii aduce aminte tuturor credincioșilor de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului, când Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. Nu mult a durat până când Leon a ajuns împărat și a decis să își schimbe viața complet. A ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul anilor. Se spunea că vin oameni din toată lumea ca să se vindece la izvorul tămăduitor.

Izvorul Tămăduirii este un praznic închinat Maicii Domnului şi aminteşte de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, ni se arată acum ca izvor de nădejde şi de vindecare.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma mică. Tot astăzi, creștinii vor vedea la Sfânta Slujbă că se cinstește și Icoana Sfântă a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, aflată la câţiva kilometri de Ploieşti. Icoana datează din secolul al XVI-lea şi a fost adusă şi dăruită aşezământului de la Ghighiu de episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, din Siria, la 25 februarie 1958.

Ierarhul sirian, pe când vizita țara noastră, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Apostolice din Antiohia, a dăruit patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Justinian, o icoană a Maicii Domnului. La vremea dăruirii, icoana era veche de peste patru sute de ani şi vestită prin minunile ei.

Patriarhul a luat decizia ca această sfântă icoană să fie aşezată în Mănăstirea Ghighiu. Pentru acest lucru, episcopul Vasile Samaha de Sergiopolis, însoţit de episcop-vicar al Patriarhiei, Teoctist Botoşăneanul (viitor patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, 1986-2007), a făcut o vizită la Mănăstirea Ghighiu, unde a depus darul fără de preț. De atunci, milioane de oameni se închină la Icoana Sfântă.

Recomandări autor