Candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale respinsă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale au analizat contestația depusă de Călin Georgescu împotriva deciziei BEC de a-i invalida candidatura la alegerile prezidențiale. Surse citate de Antena 3 CNN au indicat că Curtea Constituțională a României ar fi respins contestațiile depuse de Georgescu și susținătorii săi.
Proteste violente
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au strâns în fața Palatului Parlamentului, în așteptarea deciziei judecătorilor. Pe fondul protestelor violente ce au izbucnit în urma deciziei BEC, securitatea în zonă a fost sporită. Jandarmii și cei din SPP sunt în gardă, mai multe mașini ale Jandarmeriei sunt prezente în jurul Palatului Parlamentului.
Petre Lăzăroiu, fost judecător al Curții Constituționale, consideră că CCR va respinge contestația depusă de Călin Georgescu, chiar dacă motivarea Biroului Electoral Central nu este foarte clară. El argumentează că judecătorii Curții se vor baza pe propria decizie de anulare a alegerilor, unde principalul factor a fost Georgescu.
Șanse mici de câștig
Lăzăroiu susține că, deși în contestația depusă de Călin Georgescu la CCR se menționează că decizia Curții din decembrie 2024 nu îl nominalizează explicit și nu face referire la fapte sau declarații ale acestuia care să indice încălcarea Constituției și a principiilor democratice, „indirect, acest aspect este subînțeles.”
„Aşa este, în decizia Curţii (n. red. din decembrie 2024) nu se face referire directă la Călin Georgescu, însă indirect se înţelege această chestiune. Decizia Curţii nu nominalizează, ci spune că nişte actori statali şi non-statali au interferat în procesul electoral. Dar acum, chiar dacă nu spune direct, Curtea s-a referit indirect la acest candidat (n. red.- Călin Georgescu).”
Petre Lăzăroiu afirmă cu certitudine că Călin Georgescu nu va obține „niciun câștig de cauză” la CCR, iar hotărârea Curții Constituționale de astăzi (n. red. marți) va fi „definitivă și irevocabilă”, fără posibilitatea unei alte căi de atac.
În contestația depusă la CCR, Călin Georgescu susține că BEC „nu și-a exercitat atribuția de verificare a condițiilor de formă și de fond prevăzute de lege” și că „și-a arogat în mod nepermis competența exclusivă a Curții Constituționale” prin interpretarea Constituției în vederea impunerii unor criterii suplimentare de eligibilitate pentru candidatura la funcția de președinte al României.
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨