Ştiri mondene

Care a fost dieta pe care Jojo a ținut-o pentru a reuși să dea jos kilogramele in plus

Jojo, de meserie actriță, căsătorită cu Paul Ipate, reușește chiar și la vârsta ei să aibă apariții impecabile și să prezinte întotdeauna un corp frumos și bine lucrat.

Cu toții știm că perioada de izolare ce a venit la pachet cu întreaga pandemie la nivel global, a reprezentat o problemă pentru multe persoane, în ceea ce privește kilogramele în plus.

În momentul în care actrița a văzut că s-a îngrășat, s-a pus imediat pe treabă și a trecut la o dietă strictă și la un stil de viață cât mai sănătos pentru a putea da jos toate kilogramele luate în plus.

Jojo a declarat recent că a reușit să se motiveze foarte tare în momentul în care a văzut că numărul pe care il arăta cântarul, era mai mare decât obișnuiese aceasta.

Acela a fost momentul când și-a dat seama că trebuie să-și schimbe stilul de viață și alimentație pentru a avea silueta cu care s-a prezentat până acum.

Foarte multe sunt doamnele și domnișoarele care sunt curioase de dietele și de stilul de viață pe care le adoptă vedetele autohtone, acestea vrând să arate la fel ca ele.

Actrița nu a ținut totul pentru ea și a decis să împărtășească cu fanele ei micile secrete pentru a se menține într-o formă de zile mari. Se pare că și ea a apelat la dieta propusă de Monica Anghel, dietă la care au apelat mai multe vedete, motivul fiind dorința puternică de a se simți cât mai bine în pielea sa.

„Tocmai începusem în forţă un program de sală, cu 2 luni înainte de izolare şi a trebuit să mă motivez puternic să ţin o dietă pentru kilogramele acumulate în perioada aceasta.

Am ţinut dieta Monicăi Anghel şi încerc să o păstrez. Dar vă daţi seama că atunci când în casă se servesc cele mai bune lucruri mi se face şi mie poftă de o îngheţată sau o felie de pizza; încerc să păstrez un echilibru” – Jojo