Home > Ştiri mondene > Carmen Brumă se pregătește să îi serbeze ziua de naștere fiului său. Vedeta organizează o petrecere pe gustul celui mic
Ştiri mondene

Carmen Brumă se pregătește să îi serbeze ziua de naștere fiului său. Vedeta organizează o petrecere pe gustul celui mic

Carmen Brumă și Mircea Badea

Carmen Brumă este una dintre puținele mămici celebre din România care a evitat până în acest moment să publice sute de poze pe rețelele de socializare cu fiul ei. Aceasta a explicat în detaliu care sunt motivele din spatele unei asemenea decizii, dar și ce fel de relație are cu Vlad, în vârstă de 8 ani.

Părinții din ziua de azi tind să posteze o mulțime de fotografii cu copiii lor pe toate rețelele de socializare. Nu este, însă, și cazul lui Carmen Brumă. Aceasta a luat decizia de a nu umple paginile rețelelor de socializare cu chipul fiului său până în momentul în care acesta nu va mai crește. Femeia consideră că o astfel de decizie este ideală mai ales dacă mamele își doresc să își protejeze copiii.

„Am pus fotografii cu el, dar extrem de rar. Motivele sunt atât cele enumerate de tine, plus faptul că am simţit că nu e corect faţă de el deocamdată. Nu ştiu să explic foarte bine, dar pur şi simplu am simţit asta!”, a declarat Carmen Brumă pentru VIVA!.

Relația din Vlad și părinții săi

Mircea Badea și Carmen Brumă par să se înțeleagă de minune cu fiul lor. Cei doi părinți reușesc întotdeauna să își facă timp pentru activitățile celui mic, creând astfel momente frumoase împreună.

După cum declară soția lui Mircea Badea, Vlad își dorește ca unele activități să le împărtășească exclusiv cu tatăl său, iar altele exclusiv cu mama sa, așa se poate bucura de diversitate. Femeia este fericită din acest punct de vedere, deoarece este conștientă de faptul că ambii părinți trebuie să creeze o legătură puternică și stabil cu copilul lor.

„Vlad e legat de amândoi într-un mod diferit. Sunt activităţi pe care preferă să le facă împreună cu mine, iar altele împreună cu Mircea”, a declarat Carmen Brumă pentru sursa mai sus menționată.

Pregătiri pentru petrecere

Fiul celor două vedete de la Antena se pregătește să își serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care toată lumea este agitată. Mama lui Vlad a declarat că anul acesta fiul său își dorește o petrecere frumoasă în noua lor casă, invitându-și astfel toți foștii colegi de la grădiniță.

Aceasta recunoaște că fiul său s-a integrat de minune în colectivul respectiv, iar acum, duce dorul colegilor și al personalului didactic. Chiar și așa, Carmen Brumă a găsit o cale de a face trecerea mai ușoară de la grădiniță la școală, oferindu-i posibilitatea celui mic să meargă și să își viziteze fosta grădiniță oricând își dorește.

Carmen Brumă susține că fiul său reușește să o surprindă de fiecare dată când se apropie ziua lui de naștere. Aceasta își amintește că în urmă cu doi ani nu a putut să îi organizeze celui mic o petrecere din cauza pandemiei, însă, a fost nevoită să caute o cofetărie care să îi pregătească un tort cu un anumit design în interior.

„Îmi amintesc că, acum doi ani, ziua lui a picat fix în plină perioadă de lockdown şi, evident, nu am organizat nicio petrecere. Vlad mi-a spus că înţelege, dar, în schimb, ar vrea un tort mai special, care să aibă o poză cu o anumită marcă de maşină pozată în interior. Am căutat destul de mult până când am găsit o cofetărie care să poată face tortul.”, a explicat vedeta.