Home > Diverse > Evenimente > Casa Filipescu-Cesianu, gazda unui nou eveniment. Fresce și teatru documentar „În apropierea Sfinților de la Văcărești”
Evenimente

Casa Filipescu-Cesianu, gazda unui nou eveniment. Fresce și teatru documentar „În apropierea Sfinților de la Văcărești”

Casa Filipescu-Cesianu, gazda unui nou eveniment. Fresce și teatru documentar „În apropierea Sfinților de la Văcărești”

Muzeul Municipiului București și Teatrul Masca organizează două seri cu totul speciale în curtea Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr 151). Evenimentele au loc în cadrul proiectului „În apropierea sfinților de la Văcărești – fresce și teatru”.

Fresce și teatru documentar „În apropierea Sfinților de la Văcărești”

Vineri, 12 și 19 august, bucureștenii sunt așteptați în grădina Casei Filipescu-Cesianu la un dublu eveniment: vizitarea gratuită a expoziției „În apropierea sfinților. Frescele de la Văcărești după 40 de ani” în intervalul 18.00-19.00 și participarea la premiera Teatrului Masca „O crimă perfectă (Îngerii de la Văcărești)”, un spectacol de Mihai Mălaimare care va începe de la ora 19.00.

Premieră a stagiunii outdoor 2022 a Teatrului Masca, spectacolul va avea la bază documente de epocă și pe memoriile celor implicați în derularea evenimentelor, aducând în fața spectatorilor contemporani istoria tragică a distrugerii în ultimii ani ai regimului comunist a celei mai mari mănăstiri ortodoxe din Europa de Sud-Est.

Noul proiect are ca obiectiv principal experiența vizitării unei expoziții prin vizionarea unui spectacol de teatru care se află în aceeași zonă stilistică din punct de vedere vizual și care abordează același subiect. Urmărind facilitarea accesului unor largi categorii socio-profesionale la actul artistic de calitate prin susținerea de spectacole în spații care oferă și alte zone de interes cultural, proiectul „În apropierea sfinților de la Văcărești – fresce și teatru” poate contribui la informarea și sensibilizarea publicului în legătură cu importanța culturală pe care o avea ansamblul Mănăstirii Văcărești.

Expoziția permanentă găzduită, în Corpul Lapidarium, de Casa Filipescu-Cesianu, se intitulează În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani și a fost vernisată în luna februarie a anului 2017. La începutul anului 2020 au fost aduse două noi fragmente care completează imaginea istorică a vechii mănăstiri.