Home > Ştiri mondene > Cât de des își vede Adriana Bahmuțeanu băieții, după ce aceștia au rămas în custodia lui Silviu Prigoană
Ştiri mondene

Cât de des își vede Adriana Bahmuțeanu băieții, după ce aceștia au rămas în custodia lui Silviu Prigoană

Cât de des își vede Adriana Bahmuțeanu băieții, după ce aceștia au rămas în custodia lui Silviu Prigoană

Adriana Bahmuțeanu și Liviu Prigoană au rămas în istoria lumii mondene din România ca unul dintre cuplurile cu cea mai tumultoasă poveste de dragoste. Cei doi au divorțat de cinci ori în cei 10 ani petrecuți împreună, ultimul proces fiind definitiv pentru familia lor. S-au judecat în instanță mult timp pentru custodia celor doi copii pe care îi au împreună, iar în cele din urmă prezentatoare tv a ajuns să-și vadă băieții doar de 2 ori pe lună.

Când auzim numele Adrianei Bahmuțeanu și al lui Silviu Prigoană, este aproape imposibil să nu ne amintim de numeroasele scandaluri la care au luat parte. Mariajul lor a fost marcat de multe împăcări și despărțiri, iar în cele din urmă au ajuns să-și spună „Adio!” pentru totdeauna.

S-au căsătorit pentru prima oară în anul 2003 și au avut parte de multe certuri și procese, ultimul finalizându-se în anul 2019, moment în care omul de afaceri a obținut custodia lui Eduard și a lui Maximus, în ciuda faptului că mama lor a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i păstra alături de ea.

„Eu nu i-am cerut bani lui Prigoanăniciodată. Faptul că esti mamă, nu-ţi dă dreptul să ai drepturi depline asupra copilului. Dacă Prigoană nu mă aducea pe marginea prăpastiei, eu nu-mi dădeam seama că trebuie să mă schimb ca om, să mă maturizez. Eu vreau să am doi copii echilibraţi, dacă vor să stea la ta-su, atunci să stea!’, a mărturisit Adriana.

Adriana Bahmuțeanu își vede băieții destul de rar

Cum Eduard și Maximus sunt în grija lui Silviu Prigoană, Adriana este nevoită să respecte un anumit program atunci când își vizitează copiii. În prezent Judecătorii au hotărât că vedeta își poate vedea băieții de două ori pe lună, însă decizia nu este una definitivă. Din păcate, această decizie este greu de suportat pentru vedetă, căci ultimul an a ținut-o pentru mult timp departe de fiii săi. Cel mai mult, cei 3 au stat separați timp de 6 luni, perioadă în care situație epidemiologică nu le-a permis să călătorească sau să petreacă timp împreună.

Citeste si