Home > Ştiri mondene > Cât de frumoasă este fiica lui Paul Walker. S-a logodit la doar 22 de ani și a primit sute de felicitări
Ştiri mondene

Cât de frumoasă este fiica lui Paul Walker. S-a logodit la doar 22 de ani și a primit sute de felicitări

Cât de frumoasă este fiica lui Paul Walker. S-a logodit la doar 22 de ani și a primit sute de felicitări

Paul Walker, unul dintre cei mai cunoscuți actori ce a făcut parte din seria de filme „Fast & Furios”, după care s-au vărsat râuri de lacrimi când a murit într-un accident de mașină, a lăsat în urmă o familie frumoasă, printre care și micuța Meadow Walker, în vârstă de doar 14 ani la vremea respectivă.

Fetița de atunci a devenit femeie

Meadow Walker s-a logodit la doar 22 de ani, moment imortalizat și postat pe contul ei de Instagram. Cu toate că familia nu a rămas la fel în atenția publicului, preferând să stea departe de ochii curioșilor, momentul fericit nu a putut trece neobservat. Fanii ei s-au bucurat enorm și nu au întârziat să apară cu comentarii care mai de care mai frumoase și mai speciale. Vestea a fost oferită prin intermediul unui videoclip scurt, prin care tânăra își etalează frumos inel, cu un zâmbet larg pe față.

Suntem siguri că Paul este cel mai fericit tătic de acolo de sus și are grijă ca fata lui să fie fericită, mai ales că a spus „DA!”, fiind acum femeie în adevăratul sens al cuvântului și trecând astfel la o nouă etapă a vieții sale.

Cine este bărbatul căruia tânăra i-a spus „DA!”

Pe numele său, Louis Thornton-Allan, el este bărbatul ce a făcut-o pe fiica marelui actor să se simtă cea mai fericită și mai iubită din lume. Cu toate că cei doi s-au afișat public, pe rețelele de socializare, în urmă cu doar o lună, nedorind să spună și de cât timp a început povestea lor de dragoste, se pare că iubirea a fost atât de mare și de puternică încât nu au mai stat pe gânduri și au și făcut pasul cel mare.

Filmulețul a fost filmat chiar de Louis, cel mai probabil. Acesta este student la actorie la școala Stella Adler, New York, dorindu-și să ajungă probabil un actor la fel de iubit și de apreciat precum cel ce a fost tatăl viitoarei sale soții. Inelul oferit de băiat este unul superb, mare și cu un diamant ce strălucește la fel de tare precum chipul tinerei în filmulețul în care a oferit vestea cea mare.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Meadow Walker (@meadowwalker)

Așa cum spuneam și anterior, fanii nu au întârziat să apară cu comentarii, cei mai mulți amintindu-l și pe Paul Walker.

”Tatăl tău ar fi fost atât de mândru de tine!”, “Felicitări!”, “Bucură-te de fiecare minut!”, “Acel zâmbet și ochii ăia!”, “Ești atât de frumoasă!”, “Ești la fel de frumoasă ca tatăl tău”, ”Nu-mi vine să cred”, ”Un bărbat norocos”, ”Cea mai bună veste” – sunt doar o parte din comentariile ce au umplut postarea tinerei.

Nu au întârziat cu felicitările nici colegii de platou ai tatălui ei, precum Jordana Brewster. De asemenea, suntem siguri că mama sa, Rebecca Soteros, este cea mai mândră mamă din lume și abia așteaptă să-și vadă fiica îmbrăcând rochia de mireasă într-una dintre cele mai speciale și mai frumoase zile din viața sa ca femeie.