Diverse

Câți ani trăiau oamenii înainte?

Cât timp trăiau oamenii în trecut? Auzi adesea statistici despre durata medie de viață a oamenilor. Strămoșii noștri chiar mureau la vârsta de 30 sau 40 de ani atunci? Iată un ghid privind longevitatea de-a lungul istoriei pentru a înțelege modul în care speranța de viață și durata de viață s-au schimbat în timp.

Durata de viață vs. Speranța de viață

Termenul speranță de viață înseamnă durata medie de viață a unei întregi populații, luând în considerare toate cifrele mortalității pentru acel grup specific de persoane. Durata de viață este o măsură a duratei reale a vieții unui individ. În timp ce ambii termeni par simpli, lipsa de artefacte și înregistrări a fost o piedică pentru cercetători, în determinarea modului în care durata de viață a evoluat de-a lungul istoriei.

Durata de viață a omului preistoric

Până de curând, existau puține informații despre cât de mult trăiau oamenii preistorici. Accesul la prea puține rămășițe umane fosilizate a făcut dificilă estimarea demografică a populației de către istorici. Profesorii de antropologie Rachel Caspari și Sang-Hee Lee, de la Universitatea Central Michigan și, respectiv, Universitatea din California, de la Riverside, au ales să analizeze vârstele relative ale scheletelor găsite în săpăturile arheologice din Africa de Est și de Sud, Europa și din alte părți.

După ce a comparat proporția celor care au murit tineri cu cei care au murit la o vârstă mai înaintată, echipa a concluzionat că longevitatea a început să crească semnificativ – adică să treacă de 30 de ani – cu aproximativ 30.000 de ani în urmă, ceea ce este destul de târziu în perioada evoluției umane.

Într-un articol publicat în 2011 în Scientific American, Caspari numește schimbarea „evoluția bunicilor,” deoarece marchează momentul din istoria omenirii când trei generații puteau coexista. Estimările privind speranța de viață care descriu populația în ansamblu suferă, de asemenea, de o lipsă de dovezi fiabile adunate din aceste perioade.

Cât trăiau anticii?

Într-un articol din 2010 publicat în Proceedings of the Național Academy of Sciences, gerontologul și biologul evoluționist Caleb Finch descrie durata medie de viață în timpurile antice grecești și romane ca fiind scurtă, de aproximativ 20-35 de ani, deși se plânge că aceste numere se bazează pe epitafuri.

Mortalitate infantilă și infecții

Mergând mai departe de-a lungul cronologiei istorice, Finch enumeră provocările în a deduce durata de viață și cauzele morții în acest vid informațional. Ca un fel de compromis al cercetării, el și alți experți în evoluție sugerează că se poate face o comparație rezonabilă cu datele demografice din Suedia preindustrială (mijlocul secolului al XVIII-lea) și cu anumite societăți contemporane, mici, de vânători-culegători din țări precum Venezuela și Brazilia. Finch scrie că, judecând după aceste date, principalele cauze de deces din aceste secole timpurii ar fi fost, cu siguranță, infecțiile, fie din cauza bolilor infecțioase, fie din cauza rănilor infectate rezultate din accidente sau lupte.

Condițiile de viață neigienice și accesul redus la asistență medicală eficientă au însemnat că speranța de viață a fost probabil limitată la aproximativ 35 de ani. Aceasta este speranța de viață la naștere, o cifră influențată dramatic de mortalitatea infantilă, la acel moment în proporție de 30%. Primii ani până la vârsta de aproximativ 15 ani au continuat să fie periculoși, datorită riscurilor prezentate de boală, leziuni, și accidente. Oamenii care au supraviețuit acestei perioade periculoase a vieții, au putut ajunge la bătrânețe.

Alte boli infecțioase, cum ar fi holera, tuberculoza și variola, ar limita longevitatea, dar niciuna la o scară la fel de dăunătoare ca a ciumei bubonice din secolul al XIV-lea. Ciuma Neagră s-a deplasat prin Asia și Europa și a distrus până la o treime din populația Europei, scăzând temporar speranța de viață.

Din 1800 până în prezent

Din anii 1500, până în jurul anului 1800, speranța de viață în întreaga Europă era cuprinsă între 30 și 40 de ani. De la începutul anilor 1800, Finch scrie că speranța de viață la naștere s-a dublat într-o perioadă de doar 10 generații. Îmbunătățirea asistenței medicale, a salubrității, a imunizărilor, a accesului la apă curentă curată și adoptarea unei alimentații mai bune, au contribuit la creșterea longevității.

Deși este greu de imaginat, medicii de abia începeau să se spele regulat pe mâini înainte de o intervenție chirurgicală la mijlocul anilor 1800. O mai bună înțelegere a igienei și a transmiterii microbilor a contribuit la păstrarea sănătatii publice. Boala a fost însa prezentă, cu toate acestea, și a afectat speranța de viață. Paraziți, febră tifoidă și infecții precum febra reumatică și scarlatina au fost toate comune în anii 1800.

Chiar și în 1921, țări precum Canada au avut o rată a mortalității infantile de aproximativ 10%, ceea ce înseamnă că 1 din 10 copii nu au supraviețuit. Potrivit Statisticilor Canada, aceasta a însemnat o speranță de viață sau o rată medie de supraviețuire în acea țară, lucru care a persistat până la începutul anilor 1980. În prezent, majoritatea țărilor industrializate se mândresc cu o speranță de viață mai mare de 75 de ani, potrivit comparațiilor.

Cât vom trăi în viitor?

Unii cercetători au prezis că factorii nocivi ai stilului de viață, cum ar fi obezitatea, vor opri sau chiar vor inversa creșterea speranței de viață pentru prima dată în istoria modernă. Epidemiologii și gerontologii avertizează că, în cazul în care două treimi din populație este  formată din supraponderali sau obezi – obezitatea și complicațiile sale, cum ar fi diabetul, ar putea foarte bine reduce speranța de viață la toate vârstele în prima jumătate a secolului 21.

Între timp, creșterea speranței de viață în Occident aduce atât vești bune, cât și rele – este plăcut să trăiești mai mult, dar acum ești mai vulnerabil la tipurile de boli care lovesc pe măsură ce îmbătrânești. Aceste boli legate de vârstă includ boala coronariană, anumite tipuri de cancer, diabet zaharat, și demență. În timp ce acestea pot afecta cantitatea și calitatea vieții, multe dintre aceste condiții pot fi prevenite sau cel puțin întârziate prin alegerea unui stil de viață sănătos, adoptarea unei diete anti-îmbătrânire, menținerea unei greutăți normale prin exerciții fizice.