Home > Ştiri mondene > Ce a învățat Alessandro Mucea în urma participării la „SuperStar România”. Știe deja cum vrea să folosească premiul
Ştiri mondene

Ce a învățat Alessandro Mucea în urma participării la „SuperStar România”. Știe deja cum vrea să folosească premiul

Ce a învățat Alessandro Mucea în urma participării la „SuperStar România”. Știe deja cum vrea să folosească premiul

Alessandro Mucea este un nume ce a devenit cunoscut odată cu participarea în cadrul SuperStar România. A făcut furori încă de la prima sa apariție de pe micile ecrane și a surprins pe toată lumea. Toți au rămas uimiți de talentul său și de vocea sa. Însă, se pare că marele premiu nu a venit doar cu banii pentru câștigătorul nostru, ci și cu o lecție pe plan personal.

Alessandro a fost cel desemnat câștigător la finalul primului sezon de SuperStar România, un sezon ce ne-a ținut pe toți cu inimile la gură, dar ce a și adus noi voci și noi artiști ce merită toate aplauzele publicului larg. Cei 4 finaliști au dat totul, dar a rămas unul singur. Fiecare merita mai mult ca altul să câștige, dar decizia a fost în mâna publicului, iar ei au ales atât vocea, cât și atitudinea blajină și caldă pe care Alessandro o transmitea. Iată ce a învățat în urma concursului și ce are de gând să facă cu premiul cel mare.

Începe să nu mai fie atât de timid

Încă de la prima apariție ne-am putut da seama de faptul că Alessandro este un concurent cu adevărat foarte timid. SuperStar România este preluată de la formatul American Idol. Tinerii de peste tot vin și încearcă din răsputeri să convingă juriul că merită un loc în etapa următoare. În acest concurs nu este vorba despre echipe, ori despre „disputele” ce se creează între jurați pentru că fiecare vrea să câștige alături de concurentul pe care-l alege.

Ceea ce este diferit și special la această emisiune este întocmai faptul că toți cei 4 artiști de la masa juriului lucrează împreună pentru a-l face câștigător pe cel care chiar merită. Alegerile au fost grele de făcut, mai ales pentru jurații noștri. La masa juriului i-am regăsit pe Smiley, Raluka, Marius Moga și Carla’s Dreams. Cei 4 au adus în galele live 8 tineri talentați. Mai departe a ținut doar de alegerile și de afinitățile publicului.

Alessandro a fost cel care a lăsat pe toată lumea șocată prin timiditatea sa, sinceritatea, dar și faptul că a fost mereu cel mai mare critic al propriei sale persoane. A știut mereu când a fost bine și a știut când putea mai mult, dar fără prea multă școală în spate, ceea ce i-a făcut pe toți să-l aprecieze și mai mult. Însă, a învățat să mai dea la o parte toată această timiditate.

„Cel mai rău lucru care l-am avut și încă îl am este timiditatea. Emisiunea SuperStar m-a ajutat să mai scap de timiditate cât de cât.”, a povestit Alessandro Mucea pentru echipa click.ro.

Planuri mari pe plan muzical

Alessandro Mucea a avut-o alături în marea finală pe Ami, o artistă ce nu are nevoie de prea multe prezentări. Emoțiile nu au fost deloc ușor de dat la o parte în ceea ce l-a privit pe Alessandro, care este cel mai mare critic al său. Din păcate, momentul a avut câteva scăpări, dar tânărul a dovedit de prea multe ori ce calități vocale are, mai ales în celelalte două momente din seara finalei, astfel că și-a primit ropote de aplauze.

Cu toate acestea, nimic nu l-a oprit să meargă mai departe și să devină câștigător în sufletele publicului larg. Astfel se face că el este cel ce a plecat acasă cu trofeul emisiunii, dar și cu marele premiu, cel mai mare din toate emisiunile de la noi din țară, 1 milion de lei. Se pare că totul este despre muzică, așa că Alessandro își dorește ca toți banii să fie folosiți în acest scop.

„Banii pe care i-am câștigat îi voi investi în muzică și nu în altceva, voi investi mai ales în cultura mea muzicală. Nu știu exact cum va fi viața mea după concurs, dar știu ce vreau să fac. Mai departe vreau să mă apuc de învățat muzică și de a deveni mai bun în ceea ce fac.”, a mai povestit Alessandro, conform sursei menționate anterior.