Ştiri mondene

Ce are de spus Oana Roman după divorțul dintre ea și Marius Elisei? Bărbatul este invitat la ziua fiicei sale

Ce are de spus Oana Roman după divorțul dintre ea și Marius Elisei? Bărbatul este invitat la ziua fiicei sale

Oana și Marius au încercat întotdeauna să aibă o relație cât mai bună pentru fiica lor. Din păcate, aceștia au ajuns în punctul în care nu au mai reușit să se înțeleagă și au ales să divorțeze pe cale amiabilă pentru a evita un întreg scandal. Oana Roman a simțit nevoia să lămurească anumite aspecte și a declarat că nu a existat și nici nu va exista un partaj între ea și Marius, ba mai mult decât atât, bărbatul este invitat la ziua de naștere a fetiței lor.

După ce au ales să divorțeze, multă lume se aștepta ca Oana și Marius Elisei să nu își mai vorbească sau să încerce să se atace pe toate căile posibile, dar iată că nu a fost cazul de așa ceva. Cei doi au rămas în relații bune și se înțeleg mai bine decât o făceau când erau împreună, totul de dragul fetiței lor.

Eu mi-am dorit să fim un exemplu. La început a fost cu ceartă, scandal, a fost nasol. Am avut multe discuții ca să ajungem în punctul acesta. Dar am demonstrat că se poate. Eu am dat o lecție de comunicare, să arăți că poți să divorțezi și fără scandal, fără certuri cu paparazzi după tine, făcând circ”, a declarat Oana Roman după ce a divorțat la notar de tatăl copilului său.

Fiica Oanei poate alege oricând cu cine să locuiască

Deoarece multă lume a discutat despre partajul dintre ea și Marius, Oana a făcut câteva lămuriri în legătură cu asta și le-a transmis tuturor că partajul nu există. Un alt subiect pe care Oana a dorit să îl încheie este legat de custodia fetiței sale și de pensia alimentară pe care ar trebui să o primească din partea tatălui său. Femeia a refuzat să ofere astfel de detalii oamenilor, susținând doar că fiica ei este liberă să aleagă cu cine va locui.

Isabela e liberă să-și aleagă când stă cu mine sau cu el. Nu s-a pus problema câți bani dau eu sau cât dă el.”, a specificat femeia.