Primul Război Mondial a fost un conflict de proporții, după cum arată cele 38 de milioane de victime militare și civile pe care le-a provocat. Numărul mare de victime a fost cauzat, în mare parte, de dezvoltarea și utilizarea de noi arme, lucruri care s-au întâmplat în timpul războiului. Următoarele arme, fie și-au făcut debutul în Primul Război Mondial, fie au avut un efect dramatic asupra principalelor bătălii ale războiului: mitraliere, tancuri, gaze otrăvitoare, avioane și submarine.
Mitraliera
Prima mitralieră a fost creată cu 30 de ani înainte de începerea Primului Război Mondial (în 1884) de către Hiram Maxim. Acest „Maxim Gun”, deși nu a fost utilizat pe scară largă înainte de începerea războiului, modele similare „Maxim Gun” vor ajunge să domine câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. De exemplu, în 1912, Armata Statelor Unite a emis doar patru mitraliere per regiment, dar până în 1919, numărul a crescut la 336 de mitraliere per regiment.
Mitraliera le-a permis soldaților să tragă rapid cu gloanțe în inamic cu o rată de 400 până la 600 de gloanțe pe minut. Acest lucru a permis apărătorilor capacitatea de a domina câmpul de luptă și de a provoca moartea soldaților inamici. Formele timpurii ale mitralierei erau grele și necesitau echipe mici de soldați (3-5) pentru a funcționa pe deplin, făcându-le ideale pentru poziții defensive pe câmpul de luptă. Arma se supraîncălzea cu ușurință la utilizarea continuă și nu mai funcționa.
Pe măsură ce războiul progresa, au fost produse modele cu mecanisme de răcire, dar acestea se puteau supraîncălzi relativ rapid la utilizarea repetată. Pentru a combate acest efect, soldații se grupau împreună pe câmpul de luptă pentru a încerca să asigure tragere continuă, chiar dacă una sau două dintre arme se blocau. În disperare, soldații foloseau uneori urină lor pentru a încerca să răcească arma atunci când apa sau sistemele de răcire cu ulei nu reușeau.
Mitraliera va fi folosită ca armă pe multe tipuri de vehicule în timpul războiului. De exemplu, unele submarine și nave au folosit mitraliere. Avioanele au fost echipate cu mitraliere în primele lupte aeriene. Mitraliera a fost o armă devastatoare care a contribuit în mod semnificativ la pierderile produse de Primul Război Mondial. Toate țările implicate își vor dezvolta propriile versiuni ale mitralierei.
Tancul
Primul Război Mondial a fost caracterizat de impasul provocat de tranșee și fiecare țară a căutat o modalitate de a rupe impasul în favoarea ei. Marea Britanie a fost prima țară care a dezvoltat tancul și l-a folosit în luptă. Marea Britanie spera ca noua invenție va pune capăt impasului de pe Frontul de Vest și va permite forțelor britanice să avanseze împotriva Puterilor Centrale. Comandanții britanici au vrut să folosească tancul ca un atac surpriză împotriva forțelor germane, în tranșeele din prima linie, în 1916. Prin urmare, au lucrat pentru a menține secretă dezvoltarea tancului. De exemplu, numele original al tancului a fost „Trench Crossing Machine”, deoarece a fost conceput pentru a trece peste tranșeele inamice și pentru a ajuta la avansarea soldaților. Pentru a păstra secretul, comandanții britanici au început să numească noua invenție „Purtătoare de apă” sau „Rezervoare de apă”. Forma vehiculului semăna cu un rezervor de apă.
- Mark 1
Primul tanc folosit în luptă a fost Mark I, în Bătălia de la Somme din 1916, sub comanda generalului britanic Douglas Haig. Mark putea deține un echipaj de opt soldați și avea o viteză de de aproximativ 3-4 mile pe oră. Viteza lentă a tancului se datora carcasei grele din oțel, plus mitralierele grele sau tunurile pe care le avea la bord. În primele utilizări, mai multe Mark I au stagnat și s-au blocat în noroiul gros de pe câmpurile de luptă din nordul Franței. Cu toate acestea, au reușit să atace liniile germane și i-au convins pe britanici că sunt un instrument util în efortul de război. Acest lucru i-a determinat pe britanici să ordone construirea mai multor tancuri pentru a fi utilizate în alte bătălii. De asemenea, alte națiuni europene, inclusiv Puterile Centrale, vor începe să-și dezvolte propriile tancuri pe măsură ce războiul va continua, iar tancul va ajunge să joace un rol important. Unii istorici dezbat efectul pe care introducerea tancului l-a avut asupra rezultatului războiului și asupra efortului general de război pentru fiecare țară. Alții susțin că tancul a fost mai important ca armă psihologică din cauza fricii și confuziei pe care le-a cauzat inamicului.
Gazul otrăvitor
A fost folosit pentru prima dată de germani împotriva soldaților aliați în aprilie 1915 în timpul celei de-a doua bătălii de la Ypres și a avut un efect devastator asupra soldaților francezi din tranșee. Primul tip de gaz otrăvitor folosit în Primul Război Mondial a fost gazul de clor și i-a făcut pe soldați să se înece și să se sufoce pe măsură ce plămânii lor se inflamau din cauza gazului. Efectele gazului de clor erau rapide și mortale. Deoarece era prima utilizare, soldații nu erau pregătiți pentru efectele sale și nu aveau măști de gaze pentru a se proteja. Unii soldați urinau pe cârpe și îsi acopereu fețele cu ele într-o încercare de a preveni pătrunderea gazului în căile respiratorii. În timp ce utilizarea de către germani a gazului otrăvitor a fost puternic criticată de națiunile aliate, acesta va deveni o armă folosită de ambele părți. De asemenea, pe măsură ce războiul progresa, soldaților li s-au furnizat măști de gaze sau hote de gaz adecvate pentru a preveni efectele devastatoare.
După utilizarea gazului de clor, un nou tip de gaz otrăvitor a început să fie folosit de către ambele părți pe câmpurile de luptă din Primul Război Mondial. Se numea gaz fosgen și era mai periculos decât gazul de clor. Îi făcea pe soldați să tușească puțin la început, ceea ce permitea gazului să fie inhalat mai ușor, făcându-l și mai otrăvitor pentru bărbații din tranșee. De asemenea, spre deosebire de gazul de clor, fosgenul nu era vizibil, ceea ce făcea soldații să-l inhaleze înainte de a-și pune măștile de gaze.
Următorul gaz otrăvitor care a fost folosit în Primul Război Mondial a fost gazul muștar pe care forțele germane l-au folosit împotriva soldaților ruși în 1917. Spre deosebire de clor și fosgen, măștile de gaze nu erau eficiente împotriva gazului muștar, deoarece afecta suprafața pielii. Soldații care au fost expusi, au experimentat arderea pielii, umflarea ochilor și sufocarea. În timp ce gazul muștar a cauzat leziunile descrise mai sus, rareori a dus la moarte. În concluzie, gazul otrăvitor a fost o armă care a avut un impact mare asupra războiului. Cu toate acestea, pe măsură ce războiul a continuat, gazele otrăvitoare și-au pierdut impactul global din cauza introducerii măștii de gaze în 1916.
Avionul
La izbucnirea Primului Război Mondial în 1914, avionul era încă primitiv în design. Acest lucru s-a întâmplat pentru că era o invenție recentă. Primul zbor a fost efectuat de frații Wright cu aproape un deceniu mai devreme, în 1903. Ca atare, atunci când războiul a început, mulți dintre comandanții forțelor armate au folosit avionul ca o modalitate de a urmări mișcarea inamică și poziția tranșeelor inamice pe câmpul de luptă. Piloții au fost însărcinați cu realizarea de fotografii ale câmpului de luptă și raportarea constatărilor lor pentru a ajuta forțele de la fața locului să decidă unde să lovească. De exemplu, raportarea cu privire la plasarea artileriei inamice a fost extrem de importantă. Cu toate acestea, tehnologia a avansat și a permis folosirea avionului în luptă. Ca urmare, Primul Război Mondial a fost primul conflict major care a inclus avioane și lupte în aer.
În timp ce fotografia aeriană a fost utilă pe tot parcursul războiului, până la sfârșit, ambele părți au stabilit bombardiere și divizii de luptă. De exemplu, la începutul Primului Război Mondial, efectuarea unui „bombardament” implica pilotul și un pasager care împingea o mică bombă pe partea laterală a aeronavei în timp ce zbura deasupra țintei dorite. Acest lucru nu era corect și rareori a avut vreun efect asupra bătăliei care avea loc pe teren. Cu toate acestea, în câțiva ani au început să fie folosite avioane proiectate special pentru bombardament. Acestea aveau cadre mai lungi și puteau transporta sarcini mai grele spre țintele dorite.
În același timp, avioanele de vânătoare au fost dezvoltate, iar piloții victorioși care le-au pilotat au devenit cunoscuți sub numele de „ași”. Avioanele de vânătoare erau mai mici decât bombardierele și puteau să se întoarcă și să se abată mult mai ușor în aer. Avioanele de vânătoare s-au schimbat dramatic în domeniul construcției și al designului. În primele etape ale războiului, piloții purtau pistoale portabile pe care le foloseau pentru a trage în avioanele inamice, ceea ce însemna că lupta reală era mai puțin frecventă și rareori ducea la doborârea cu succes a unui pilot inamic. În curând, mitralierele au fost montate la avioane iar piloții au început să participe la lupte în aer.
Problema cu care s-au confruntat multe avioane în ceea ce privește montarea unei mitraliere, era amplasarea armei. Primele modele aveau armă plasată în spatele elicei din față. Acest lucru nu era ideal, deoarece însemna că gloanțele puteau lovi elicea din față a avionului. Pentru a depăși acest lucru, mitraliera a fost uneori poziționată deasupra elicei sau lamele elicei au fost acoperite cu metal pentru a devia orice gloanțe și pentru a preveni distrugerea lamelor. Avionul a fost o armă importantă în timpul Primului Război Mondial, dar a jucat un rol mult mai mare în spionarea mișcărilor inamice și plasarea artileriei.
Submarinul
Ultima armă nouă din Primul Război Mondial a fost submarinul. Germania a folosit submarine (numite U-boot-uri) pentru a opri transportul maritim britanic în Oceanul Atlantic. La acea vreme, Marea Britanie primea provizii pe timp de război (alimente și muniții) din Statele Unite și Canada. Germania a început să oprească acest comerț pentru a pune presiune pe efortul de război britanic. A început să atace și să scufunde navele comerciale britanice. Cu toate acestea, transportul maritim britanic a învins, deoarece submarinele germane nu au reușit să oprească complet comerțul și, în cele din urmă, submarinele germane au determinat Statele Unite să intre în război de partea națiunilor aliate.
