Ştiri mondene

Ce copilărie a avut Mirela Vaida? Povești emoționante cu una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV

Mirela Vaida apare de ani buni pe micile ecrane. Aceasta este prezentatoarea emisiunii „Acces Direct„ de pe Antena 1. Este o femeie extrem de apreciată,dar a primit și reproșuri și critici pentru întregul serial „Vulpița”, cu care multă lume nu este de acord dar cu care ea a spus că va merge înainte până ce acest show oferit de soții Stegaru nu va mai prinde la public.

Cu toate că ne lasă să-i vedem familia, să cunoaștem lucruri despre viața sa, aceasta nu a prea discutat despre copilăria ei. Aceasta a povestit că au existat destule momente în copilăria sa în care părinții ei au mai certat-o atunci când mai făcea câte o greșeală. Mama sa a fost de cele mai multe ori cea care i-a oferit lecții de viață și i-a explicat mereu când și unde greșește. Și cu toate că poate nu a fost întotdeauna fericită cu acele certuri și lecții primite, aceasta a tăcutm a băgat la cap tot ce i s-a spus și a fost întotdeauna de părere că metodele în care ai ei acționau erau cele mai bune.

Și, după cum chiar ea admite, poate că mai și merita deoarece nu era cel mai cuminte și mai liniștit copil. Iar, uneori, pe lângă acea morală poate mai primea și câte o palmă. Dar aceasta povestește totul fără probleme, fiind conștientă că doar datorită lor a reușit să ajungă femeia realizată care este astăzi.

“Eram descurcăreaţă, mă aducea foamea acasă, veneam zgâriată pe faţă, veneam bătută. (…) Da, (n.r.: o băteau părinţii) pe vremea mea era legal şi, cumva, a fost bine. Era vorba aia, unde dă mama creşte şi mama nu dădea mult, dădea exact cât trebuie şi unde trebuie. Noi am crescut în sistemul vechi undeva, în sistemul clasic românesc”

To Top