Ştiri mondene

Ce decizie a luat Bianca Drăgușanu. Sigur nu te așteptai la asta

Pe Bianca Drăgușanu o știe mai toată lumea. Ea a reușit să intre în lumea showbizului românesc de pe vremea când forma un cuplu cu Cătălin Botezatu. Ulterior, a continuat ca prezentatoare TV iar acum face ce a învățat-o fashion designerul, adică rochii și unele chiar foarte frumoase de altfel.

Totuși, ea mai este recunoscută și pentru transformarea incredibilă pe care a suferit-o de-a lungul anilor, devenind o cu totul altă persoană din punct de vedere fizic și asta doar datorită medicilor esteticieni și a operațiilor chirurgicale.


Sigur nici ea nu își mai amintește câte operații și-a făcut până la momentul de față iar decizia pe care a luat-o sigur te va lăsa mască. Se pare că Bianca simte nevoia să se lase din nou pe mâinile magice ale medicului estetician și să își facă încă o operație. Se pare că ultimul implant, făcut chiar în zona dorsală, nu a fost făcut de prea mult timp. Dar da, Bianca vrea din nou pe masa de operație pentru a mai retușa ceva.

Este extrem de mândră cu ceea ce este și cu cum arată și nu se ferește absolut deloc să arate lumii întregi ce mai face ea de când cu izolarea. Pe lângă operația la fesieri pe care a făcut-o chiar înainte de a intra în carantină, aceasta și-a schimbat și silicoanele, lucru recomandat de medicul estetician, iar cele mai multe operații făcute de ea au fost chiar cele în buze, din cauza fixației Biancăi pe care o are, să fie cât mai mari și când mai sexy.


„Nu am venit în vizită, sunt la o consultație la prietenul meu, doctor, am venit să verific tuning-ul pe care l-am făcut în urmă cu 3 luni. Sunt bine, nu? O să mă mai tunez în continuare, că așa îmi place mie. Îl recomand cu încredere. Mie îmi place să fiu tunată, mă simt bine“

To Top