Home > Ştiri mondene > Ce meserie a avut Lidia Buble înainte să se apuce de cântat și să intre în industria muzicală românească
Ştiri mondene

Ce meserie a avut Lidia Buble înainte să se apuce de cântat și să intre în industria muzicală românească

Ce meserie a avut Lidia Buble înainte să se apuce de cântat și să intre în industria muzicală românească

Lidia Buble a dezvăluit în cea mai recentă ediție difuzată a Asia Express – Drumul Împăraților, emisiunea de ieri seară de pe Antena 1, în care a făcut echipă cu Elwira Petre, despre jobul avut de ea înainte să intre în industria muzicală și să realizeze ce talent muzical mare are. Nu s-a mai discutat niciodată despre asta, dar acum chiar ea a fost cea care a povestit totul.

A lucrat ca bonă pentru un bebeluș

Deși poate că unii nu s-ar fi așteptat ca Lidia să mai fi avut un job înainte de a-și începe această carieră strălucită în muzică, iată că artista a știut cum să-și câștige banii. Ajunse aseară la o cazare unde au găsit o familie minunată, printre care și un bebeluș, Elwira și Lidia au fost îndrăgostite de la prima vedere de copilul familiei respective. Stând la masă, la discuții, printre diferite amintiri ale zilei respective, Lidia i-a povestit Elwirei că înainte de muzică ea a fost bonă, lucru ce a surprins-o destul de tare și pe soția lui Mihai Petre.

„Știi că eu înainte să devin cântăreață am fost bonă și am stat un an și jumătate. Am avut grijă de o fetiță, de la două săptămâni. Doamne, știi cât era de mică?! Deci era cât o pernuță d-asta așa, micuță. Sora ei avea 4 ani. Și am stat cu ea până a învățat să meargă în picioare, să mănânce.”, a povestit Lidia Buble cu zâmbetul pe buze.

Elwira a fost surprinsă plăcut de ceea ce a aflat de la colega sa. Mai apoi, cele două au mai povestit și a urmat un moment destul de sensibil pentru Lidia, care a declarat că ea speră să nu intre la Cursa pentru ultima șansă, sau să intre cu Maria Speranța, Adriana Trandafir și Patrizia și Francesco Paglieri, pentru a avea șanse să meargă mai departe în această competiție. Atunci când a aflat că va fi în echipă cu Elwira Petre, Lidia a declarat că tot ce își dorește este să țină pasul cu ea și să fie cel puțin de calibrul lui Mihai Petre, pentru a nu o dezamăgi.

În seara precedentă am văzut că ziua respectivă a fost una grea pentru Lidia, care a dat totul și care spera că ea și Elwira vor primi imunitate și nu vor fi nevoite să-și caute cazare. Întrucât echipele sunt mixte, imunitatea se va da într-un mod diferit, așa că abia în seara asta vom afla cine este cea de-a doua echipă imună.

„Mie mi-a căzut cerul în cap. Așteptam momentul în care Irina să ne spună că e o glumă. Mie nici acum nu-mi vine să cred. Puteam să jur că luăm Imunitatea în seara asta.”, a mai spus Lidia Buble printre lacrimi.