Home > Ştiri mondene > Ce meserie are acum Mihai Gănuișă, după ce a plecat de la Cronica Cârcotașilor? Prezentatorul a renunțat la televiziune
Ştiri mondene

Ce meserie are acum Mihai Gănuișă, după ce a plecat de la Cronica Cârcotașilor? Prezentatorul a renunțat la televiziune

Ce meserie are acum Mihai Gănuișă, după ce a plecat de la Cronica Cârcotașilor? Prezentatorul a renunțat la televiziune

Mihai Gănuișă a cunoscut succesul alături de Șerban Huidu, alături de care a prezentat una dintre cele mai iubite emisiuni de televiziune din țara noastră, „Cronica Cârcotașilor”. Chimia dintre cei doi în fața camerelor de luat vederi, precum și originalitatea materialelor pe care le prezentau spectatorilor, mereu pline de umor, le-au asigurat ani de-a rândul locul în sufletele spectatorilor, dar legătura dintre ei nu avea să dureze la nesfârșit. S-au certat, și-au adus acuzații grave în mediul public, iar viețile lor au luat-o pe căi separate.

Chiar și fără Gănuișă, „Cronica Cârcotașilor” a mers mai departe, cu noi prezentatori, însă cu același specific. Ștefan Huidu a lipsit o bună perioadă de timp din atenția publicului după accidentul rutier din 2011 în care a fost implicat, dar nu și-a încheiat cariera în televiziune. A revenit mai apoi pe micile ecrane, însă de data aceasta fără prietenul său cu care a pornit totul.

În timp ce voci apropiate celor doi au relatat că cearta dintre cei doi prezentatori s-a produs din cauza banilor, variantele lor sunt puțin diferite. Huidu a declarat că colegul său de pupitru a renunțat la proiect într-un punct în care promisese că va fi implicat, în timp ce Mihai a vorbit despre lipsa de recunoaștere cu care s-a confruntat. Acestea fiind spuse, se pare că adevăratul motiv pentru care cei doi nu vor mai colabora niciodată va rămâne un mister pentru public, în ciuda interesului pe care acest subiect l-a prezentat.

„Mulțumesc Șerban că ai crezut în valoarea mea. Nu-ți mulțumesc pentru că ai distrus ceea ce am construit împreună. Și ți-ai asumat integral meritele. Nu mă deranjează toate mesajele tale, deoarece nu mă mai interesează trecutul. Am făcut radio și televiziune și înainte de Cronică, fac și după. N-o să fac niciodată compromisul de a scrie vulgarități, numai ca să câștig un public pe care n-o să-l respect.”, a declarat Mihai Gănuișă.

Ce meserie are acum Mihai Gănuișă?

Dacă Șerban Huidu și-a continuat proiectele în televiziune și încă este o figură foarte apreciată de public, nu putem spune același lucru și despre Mihai Găinușă. Bărbatul a preferat să se retragă din lumina reflectoarelor și să se orienteze spre altă meserie, care-l prinde la fel de bine și unde face o treabă minunată.

În prezent, fostul prezentator de televiziune lucrează la National FM, unde prezintă emisiunea la „Matinal efervescent” alături de colega sa, Oana. Cei care l-au apreciat și l-au îndrăgit îl pot încă urmări acolo, unde în fiecare dimineață își încântă ascultătorii cu energia sa .