Ce s-a ales de Lorelai Mosnegutu, marea câștigătoare a Românii au Talent

Data actualizării: 3 mai 2024, 23:41

Lorelai Mosnegutu, cunoscuta pentru triumful ei in emisiunea „Românii au talent” difuzată de ProTV, trăiește acum primii fiori ai iubirii, potrivit mamei sale adoptive, Viorica Parva. De asemenea, tânăra talentată a realizat un mare vis cu câștigul său din emisiune, cumpărându-și un apartament propiu.

Lorelai a încântat publicul emisiunii „Românii au talent” în anul 2017, reușind să depășească toate obstacolele și să câștige prestigioasa competiție. După această realizare, mulți s-au întrebat ce a urmat pentru tânăra artistă.

Viorica Parva a dezvăluit recent că Lorelai a cunoscut primii fiori ai iubirii și comunică zilnic cu un tânăr de la un alt liceu. Această relație o bucură enorm pe mama adoptivă a Lorelai, care o tratează ca pe propriul ei copil.


„Este îndrăgostită de cineva de suflet, de un coleg de la un alt liceu. Este vorba despre o prietenie de suflet, se ajută reciproc la materii, își spun reciproc oful și asta mă bucură, ca mamă, când văd că se înțeleg bine. Fac și Tik-Tok-uri împreună, se amuză, se distrează împreună ei doi, se înțeleg bine. El este un băiat cu bun simț, a fost la un moment dat și cameraman la un clip de-al ei”, a povestit Viorica Parva pentru Playtech.

Citește și:

În plus, Parva a mai dezvăluit că Lorelai face în continuare școală online și se află acum în clasa a XI-a la secțiunea de Canto. „Sunt mulțumită de ea, a scris zece cărți, sunt o mamă mândră de copilul meu!”, a adăugat ea.

În ceea ce privește premiul de 120.000 de euro pe care Lorelai l-a câștigat la „Românii au talent”, conform Libertatea, o parte din acesta a fost folosită pentru achiziționarea unui apartament cu două camere în zona Popești-Leordeni, care a costat 57.000 de euro. Apartamentul este situat la parter și beneficiază de o grădină.

O altă parte din câștigul său a fost donată unei fundații care ajută copiii cu probleme. „Mi s-a îndeplinit cel mai frumos vis. Abia aștept să petrec Crăciunul, să împodobesc bradul”, a declarat Lorelai Mosnegutu.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨