Limba română poate să ne întindă destul de multe capcane, mai ales când vine vorba de scriere, având în vedere că în era tehnologică interacționăm cu limba sub toate formele ei. Folosită de unii corect, de alții mai puțin corect, devine din ce în ce mai greu să alegi variantele corecte. Mai jos sunt prezentate câteva dezambiguizări legate de unele dintre cele mai frecvente greșeli gramaticale pe care le facem.
Cele mai frecvente greșeli gramaticale ale limbii române
Cel mai des uităm când spunem „pe care” și când spunem „care”. De cele mai multe ori dintre cei care folosesc în mod instinctiv „pe care”, în contextul lingvistic potrivit argumentează prin faptul că prepoziția „pe” se folosește mereu alături de „care”. Uitând că prepoziția este o marcă a acuzativului sau faptul că atunci când folosim cuvântul „care” acesta poate îndeplini mai multe roluri morfologice și sintactice (fiind articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume).
Folosim corect „pe care” atunci când avem un pronume în cazul acuzativ cu funcția de complement direct. De exemplu: Ana are o colegă pe care o ajută la teme. Andrei are o carte foarte frumoasă pe care a cumpărat-o din librăria „Mihai Eminescu”. Putem folosi pronumele relativ „care” în contexte precum: „Autobuzul care a oprit în stație nu este cel în care trebuie să mă urc”.
Decât sau doar este o altă dilemă căreia destul de mulți vorbitori nativi de limbă română nu îi dau de cap. Este o greșeală care apare atât în discursul scris, cât și în cel vorbit. Adverbele exprimă același lucru, numai că se folosesc în contexte diferite. Adverbul „doar” se folosește în context afirmativ, ca în enunțul: „Am timp doar pentru tine”.
Pe când adverbul „decât” se folosește în contexte negative, de exemplu: „Nu am găsit decât un loc liber”. Acesta se poate folosi și în contexte afirmative dacă este folosit într-o comparație sau atunci când poate fi înlocuit cu „în loc să”. De exemplu, putem spune „Decât să merg pe jos, mai bine aștept 5 minute autobuzul”. Sau într-o comparație se poate spune: „Astăzi am citit mai mult decât ieri”.
Poate părea destul de ciudat faptul că două cuvinte care exprimă același lucru, impun o folosire diferită. Explicația, oferită de prof. univ. dr. Rodica Zafiu, ne poate lămuri în acest sens. Limba este un fenomen, ceea ce înseamnă că de-a lungul timpului își schimbă forma, sensurile, își pierde uneori din semnificații și îți capătă altele noi.
Cuvântul „decât” a avut parte de schimbări „în viața sa”, inițial acesta era folosit doar în construcții de comparație (Am mai multe mere decât tine), dar, treptat a început să exprime o FALSĂ negație. Pentru că, așa cum putem observa dacă spunem „Nu am decât 3 mere” înseamnă același lucru cu „Am doar 3 mere”. Schimbarea sensului său este un fenomen al limbii, cu timpul, pe baza discursului oral, și-a lărgit plaja de utilizare și de semnificații.
Același fenomen de schimbare a sensului sau de valori diferite exprimate (peiorativ și pozitiv) stă la baza diferenței dintre „din cauză că” și „datorită”. Ei bine, din nou aceste două expresii s-ar crede că exprimă același lucru, dar atunci de ce suntem corectați uneori când spunem „din cauza…” sau „din cauză că…”. Explicația nu este deloc complicată, în primul rând trebuie să înțelegem că există cuvinte care, chiar dacă în aparență nu par să jignească, au sens sau o nuanță peiorativă.
La fel este și cu expresia „din cauza…” pentru că este o locuțiune prepozițională prin care se explică sau se prezintă o cauzalitate într-un context negativ sau peiorativ. De exemplu, putem spune „Din cauza ploii nu am ajuns la timp”. Pentru că se explică motivul pentru care un lucru nefavorabil a avut loc.
„Datorită” se folosește atunci când poate fi înlocuit cu „mulțumită”, astfel putem spune așa: „Datorită părinților mei am reușit să ajung cel mai/cea mai bun(ă)” pentru că putem spune și „Mulțumită părinților mei am reușit să ajung cel mai/cea mai bun(ă)”. Ei bine, ajungem într-un final și la cel mai problematic „i” din limba română, un „i” pe care uneori avem impresia că îl auzim, dar pe care nu trebuie neapărat să îl scriem. Care e diferența dintre „știi” și „ști” sau dintre „fi” și „fii”? Este o mică problemă morfologică.
Verbul „a ști” are mai multe forme în funcție de valoarea sa morfologică, există mai multe timpuri verbale care se formează diferit. Prin urmare, „ști” se va scrie cu un singur „i” atunci când avem nevoie de forma sa de infinitiv scurt. Atunci când timpurile se formează cu forma de infinitiv vom scrie cu un singur „i”, chiar dacă în vorbire este un „i” lung și avem tendința să punem doi „i”. Timpurile și modurile verbale care formează cu forma de infinitiv sunt: viitorul indicativului, condiționalul optativ – timpul prezent și perfect, imperativ negativ, conjunctiv perfect și când este folosit cu un alt verb (pot fi, pot ști).
Prin urmare, vom scrie: „Vei ști să scrii dacă vei exersa” (indicativ viitor) sau „Aș ști să scriu dacă aș fi exersat” (condițional optativ prezent). În cazul verbului „a fi” se aplică aceeași regulă, de exemplu la condițional optativ prezent putem scrie: „Aș fi mai fericit, dacă aș avea mai mult timp liber”. Folosim cu doi „i” în construcții în care avem nevoie de forma conjunctivului: la modul indicativ, timpul prezent, persoana a doua singular, precum și la conjunctiv prezent, persoana a doua singular, verbul știi se scrie cu doi „i”. Precum în enunțurile: „Să știi că am tuns iarba” sau „Să fii mâine la ora 5 în fața bibliotecii”.
