Home > Ştiri mondene > Celebritatea vine la pachet și cu probleme. Ce a pățit Andreea Antonescu din vina unui fan mult prea înfocat
Ştiri mondene

Celebritatea vine la pachet și cu probleme. Ce a pățit Andreea Antonescu din vina unui fan mult prea înfocat

Celebritatea vine la pachet și cu probleme. Ce a pățit Andreea Antonescu din vina unui fan mult prea înfocat

Andreea Antonescu și-a amintit într-un podcast oferit de un moment în care a înțeles că celebritatea poate veni la pachet și cu probleme, cu fani mult prea înfocați sau chiar și cu oameni ce-ți vor răul, poate chiar și moartea. Nu de puține ori am văzut cum personalitățile autohtone de la noi din țară s-au plâns de internauții agasanți sau răutăcioși, care îi înjură, se iau de familiile lor sau ajung chiar și la blesteme asupra lor și a familiei. Acest lucru se găsește în toate țările, dar uneori se poate exagera și se trece într-o altă extremă. Precum cea despre care a povestit Andreea Antonescu.

A fost hărțuită de un fan

Andreea Antonescu a fost recent invitată într-un podcast realizat de doi dintre realizatorii de stand-up de la noi din țară, Mincu și Maria Popovici, care au fost și concurenți la Splash! Vedete la apă. Și cum celebritatea vine la pachet și cu aspecte nu tocmai pozitive, iată că și artista noastră a avut parte de „iubirea” înfocată a unui fan. Acesta a urmărit-o și hărțuit-o chiar pentru mai mult timp.

Era disperată și nu mai știa ce să facă, iar legea nu prea era în favoarea sa la momentul respectiv, așa cum chiar ea a povestit. A ajuns chiar și să intre peste ea în casă, cu un cuțit în mână. Au fost momente teribile pentru ea, în care a ajuns să se teamă pentru viața sa, dar, din fericire, omul a lăsat-o în pace la un moment dat.

„Am avut probleme cu un nebun care a venit, mi-a dat foc la ușa de la intrare, mi-a dat foc la garaj, mi-a dat foc la mașină, îl amenința pe fratele meu, ne suna în fiecare seară la interfon. Ne amenința în ultimul hal. A intrat într-o dimineață peste mine în casă, cu un cuțit. Norocul meu a fost că era și fostul meu iubit în casă.”, a declarat bruneta în cadrul podcast-ului.

De asemenea, aceasta a spus că ajunsese atât de speriată și de disperată încât a fost la poliție, la televiziune, a făcut tot ce a putut pentru a se asigura că viața nu-i este pusă în pericol. Însă, spre ghinionul ei, legea de la momentul respectiv nu prea a avut cu ce s-o ajute. Hărțuitorul nu primea nimic mai mult decât niște amenzi amărâte, pe care ajungea să le vâre tot la ea în cutia poștală, în semn că vrea ca tot artista să i le plătească.

Din fericire pentru ea, într-o zi s-a terminat totul. Nu știe cum și de ce, dar omul a decis să o lase în pace și de atunci nu a mai avut parte de asemenea scene desprinse parcă din filme.