Home > Cultură > Celebrități > Charles Baudelaire, poetul simbolist care dezvăluie natura ascunsă a omului
Celebrități Literatură

Charles Baudelaire, poetul simbolist care dezvăluie natura ascunsă a omului

Charles Baudelaire, poetul simbolist care dezvăluie natura ascunsă a omului

Charles Baudelaire (1821-1867) a fost unul dintre cei mai cunoscuți poeți francezi, cunoscut mai ales pentru volumul Les Fleurs du mal (Florile răului). În poezie, folosește subiecte destul de controversate pentru acea vreme: sexualitate, moarte, inocență pierdută, alcool, metamorfoză, corupție, depresie. În acest articol, vom oferi detalii despre viața și opera lui Baudelaire.

Primii ani

Charles Baudelaire s-a născut pe 9 aprilie 1821, la Paris. Publică prima operă în 1845. Devine cunoscut după ce publică volumul de poezii Les Fleurs du mal, în 1857. Pentru că abordează subiecte considerate tabu, câștigă mulți admiratori dar și multe controverse. Acuzat în instanță că a jignit moralitatea publică prin scrierile sale „decadente”, Baudelaire este pedepsit împreună cu editorul său și întreaga editură: drept urmare, șase dintre poezii sunt interzise.

Baudelaire era fiul lui François Baudelaire și Caroline. De mic, Charles a fost obișnuit să aibă de toate, deoarece tatăl său era senator dar și mare iubitor de artă. În 1827, pe când băiatul avea doar 6 ani, tatăl moare. Caroline se recăsătorește cu Jacques Aupick, care era colonel și mai târziu, un ambasador cunoscut. După moartea tatălui său, lucrurile au început să meargă prost, deoarece tânărul Charles nu a reușit să construiască o relație cu tatăl vitreg.

Începe să studieze dreptul la Lycée Louis-le-Grand, însă manifestă lipsă de interes pentru acest domeniu. Începe să consume alcool în fiecare zi, să frecventeze prostituate și să își facă datorii. Decide să nu urmeze o carieră în drept chiar dacă alegerea o supără pe mama sa. La 20 de ani, călătorește în India iar la întoarcere, află că poate moșteni banii tatălui său. Își cere partea sa de moștenire, o avere destul de mare (75000 de franci) care-i va permite să ducă o viață de dandy în Orașul luminilor. Iubește hainele, își petrece timpul în galerii de artă și cafenele din Paris și începe să consume opiu și hașiș.

În curând, Baudelaire se îndreaptă către o carieră în literatură. Călătoria în India este o sursă de inspirație pentru poeziile de mai târziu, unde apar motive precum navigația, marea sau porturile exotice. După întoarcerea la Paris, se împrietenește cu alți scriitori și artiști și începe o relație de iubire cu actrița Jeanne Duval, o tânără mulatră. Frumusețea exotică a femeii este sursă de inspirație pentru poemele din secțiunea „Venus cea neagră” din „Florile răului”. Părinții nu sunt de acord cu această relație. Poetul cheltuie jumătate din moștenire până în 1844 iar familia decide să-i plătească doar o mică alocație lunară pentru tot restul vieții. Toate aceste evenimente contribuie la tentativa de sinucidere din 1845.

În curând, începe să-și publice scrierile. Prima lucrare este o recenzie de artă, publicată în 1845, care atrage atenția publicului. În recenzie, îl susține pe Delacroix (1798-1863), celebrul pictor francez. În 1846, publică a doua recenzie de artă, în care susține romantismul. De-a lungul vieții, poetul se luptă cu problemele de sănătate și cu datoriile. Pentru a scăpa de creditori, se mută foarte des, fapt care îl împiedică să se dedice în totalitate proiectelor sale. Traduce în franceză poveștile lui Edgar Allan Poe, scriitor pe care îl admiră foarte mult. Începe să lucreze la volumul de poezii care l-a consacrat.

Florile răului

În 1857, Baudelaire publică cel mai cunoscut volum de poezii, Les Fleurs du mal. La început, poeziile sunt primite cu mult entuziasm, de către un public restrâns. Principalele teme folosite sunt sexualitatea și moartea, fapt care duce la un scandal public. Poetul și editorul sunt urmăriți penal pentru jignirea moralității publice iar șase poezii sunt interzise. Multe personalități ale epocii, inclusiv Victor Hugo și Gustave Flaubert, condamnă această decizie. Astăzi, Florile răului sunt un volum important în literatura universală, contribuind la aprecierea unor noi forme de artă, precum estetica urâtului, o trăsătură a modernismului. Influențează poeți precum Mallarme, Rimbaud și Verlaine. Traduce „Confessions of an English Opium Eater” de Thomas de Quincey, „Petits Poemes” și studii critice de Flaubert, precum și opere de la Balzac și Théophile Gautier.

Ultimii ani

În 1859, poetul suferea de afecțiuni cronice, pe fondul stresului și al consumului de laudanum (tinctură de opiu cu morfină și codeină). Deși este implicat în relații cu actrița Jeanne Duvall, actrița Marie Daubrun și curtezana Apollonie Sabatier, poetul se simte în continuare singur. În ultimii ani, locuiește pentru o perioadă cu mama sa și scrie poemul „Le Voyage”. În 1864, pleacă în Belgia, unde speră să strângă bani pentru a-și acoperi datoriile. În 1866, suferă un accident vascular cerebral, care îl lasă semi-paralizat. Își petrece ultimele luni ale vieții în Bruxelles și Paris, unde moare pe 31 august 1867, la doar 46 de ani. Este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. Multe dintre operele sale au fost publicate după moarte, fapt care i-a permis mamei poetului să-și plătească datoriile.