Chimamanda Ngozi Adichie s-a născut în Nigeria și a studiat Comunicare și Științe Politice în Statele Unite. Opera ei a apărut în publicații ca The New Yorker, Granta , The O. Henry Prize Stores, Financial Times și Zoetrope și a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Este autoarea romanelor Hibiscus purpuriu (Rao, 2011), Jumătate de soare galben (în curs de apariție la Black Button Books), care a câștigat Orange Prize și a fost finalist la National Book Critics Circle Award, și Americana, care a primit National Book Critics Circle Award în 2013, a fost inclus pe lista scurtă la Bailey’s Women’s Prize for Fiction în 2014 și în The New Yorker Times Top Ten Best BOOKS 2013. De asemenea este autoarea eseurilor Feminist(ă), feminiști (Black Button Books 2016), bazat pe discursul TED din 2012 We Should All Be Feminists și Dragă Ijeawele: un manifest feminist în cincisprezece sugestii (Black Button Books, 2019) și a volumului de proză scurtă Ce simți în jurul gâtului (Black Button Books, 2019).
Cartea Dear Ijeawele or a Feminist Manifesto in Fifteen Suggestions (Alfred A. Knopf, New York Toronto, 2017) este de fapt o scrisoare către Ijeawele-prietena autoarei, pe care Chimamanda a formulat-o cu scopul precis de a-i răspunde acesteia la întrebarea: Cum să-mi educ în manieră feministă fetița?Fetița în cauză este Chizalum Adaora și are numai o săptămână în vremea în care mama sa îngrijorată își apelează prietena epistolar să îi ofere acest răspuns la întrebarea care o preocupă. Sigur că nu se aștepta, cel mai probabil, ca scrisoarea să fie atât de lungă, și poate nu se aștepta nici să fie publicată, să o inspire atât de mult pe Chimamanda Ngozi Adichie încât să conceapă cincisprezece sugestii feministe.
Sugestiile sunt de bun augur pentru toate femeile care devin mame. Dar și pentru cele care nu au copii, sau nu au încă. Aici Ijeawele este sfătuită să fi o persoană full, să aibă un job care să îi aducă satisfacții, să îl lase pe tatăl copilului să se ocupe în mod egal de copil, de casă, de familie, să își ajute fiica să nu facă diferențe de clasă, rasă, gen, să nu își îmbrace fetița în roz și să îi interzică să se joace cu altceva decât cu păpușile, să nu se ghideze după spusele altor mame care consideră că tradițional este să rămâi acasă cu copilul, să încerce să ofere atenție în mod egal copilului și soțului ei, să vorbească cu copilul ei devreme despre sex, să nu își numească niciodată fiica prințesă, să o încurajeze să repare lucruri atunci când se strică, să nu îi spună că este o treabă de băieți, să o lase să încerce, să nu îi insufle fetei ideea că mariajul este o achiziție și un plus de valoare pentru orice femeie.
Sunt atât de multe sfaturi de fapt în cele cincisprezece menționate. Am ales să citesc cartea în limba engleză, deși o am și în limba română pentru că mi se pare cu mult mai savuroasă astfel Chimamanda, și este o carte care se citește rapid. Are 34 de pagini în variantă pdf. Vă vorbesc despre ea ca și cum aș sta la masă cu voi acum și vă dau raportul vizavi de ce am mai citit în noaptea asta. Dar astfel se întâmplă să facă și Chimamanda. Mă așteptam să găsesc ceva sofisticat. Nu e nimic sofisticat. E simplu și clar. Egalitatea dintre femei și bărbați este în favoarea tuturor, iar Chimamanda vorbește tuturor culturilor, deci și culturii române. Patriarhatul, așa cum descrie ea în carte folosește un anume limbaj, unul dintre verbele preferate ale patriarhatului este „to allow”, „a permite” și îl folosesc cu precădere bărbașii căsătoriți cu soțiile lor. Și printre altele, una dintre sugestiile sale este aceea de a chestiona limbajul și cuvintele care nu sunt niciodată întâmplătoare în discursul cuiva. „To allow” vorbește despre putere și despre privilegeii, despre cine spune cui ce poate/ are voie și ce nu poate/ nu are voie să facă. Balanța puterii într-o astfel de relație este puternic dezechilibrată. O altă sugestie, ar fi aceea de a nu ne relativiza nevoile și de a nu ne generaliza propriile experiențe, pentru că aceste tehnici sunt cele menite să devalorizeze experiențele și nevoile feminine. Să facă femeia să devină fără voce și invizibilă.
Nuanțele feminismului sunt diverse, sigur că am fost învățați, spune Chimamanda, să urâm femeile care devin lideri, ni se pare o prostie, dar altceva e când un bărbat devine lider și privitor la Feminism Lite ea oferă niște informații prețioase folosindu-se de o situație pe cât de comică pe atât de dramatică: ”Feminism Lite uses the language of “allowing.” Theresa May is the British prime minister and here is how a progressive British newspaper described her husband: “Philip May is known in politics as a man who has taken a back seat and allowed his wife, Theresa, to shine.” Allowed. Now let us reverse it. Theresa May has allowed her husband to shine. Does it make sense? If Philip May were prime minister, perhaps we might hear that his wife had “supported” him from the background, or that she was “behind” him, or that she’d “stood by his side,” but we would never hear that she had “allowed” him to shine. Face bine comportamentului social Chimamanda Ngozi Adichie? Face bine.
Dear Ijeawele or a Feminist Manifesto in Fifteen Suggestions, aici!
