Home > Ştiri mondene > Cine este Nicoleta Nucă, prima concurentă eliminată în gala  „Bravo, ai stil! Celebrities”!
Ştiri mondene

Cine este Nicoleta Nucă, prima concurentă eliminată în gala  „Bravo, ai stil! Celebrities”!

Cine este Nicoleta Nucă, prima concurentă eliminată în gala  „Bravo, ai stil! Celebrities”!

Sâmbătă seara a avut loc prima gală eliminatorie de la „Bravo, ai stil! Celebrities”, show-ul de la Kanal D care promovează atitudinea și stitlul în rândul femeilor din România. Emisiunea s-a încheiat cu mai puțin o concurentă, în urma voturilor de departajare.

Nicoleta Nucă este prima concurentă eliminată în gală

Sâmbătă seara, concurentele au fost nevoite să se prezinte în fața juraților cu ținute conform conceptului „Femme fatale”. Multe dintre acestea au înțeles noțiunea, însă au existat și concurente care nu s-au prezentat bine în fața juraților Tibi Clenci, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu.

În urma voturilor primite din partea telespectatorilor și a steluțelor primite din partea juraților, cinci concurente au ajuns pe punctul de a fi eliminate, fiind prima situație complexă de la începutul acestui sezon și până în prezent.  Concurentele care au fost pe punctul de a pleca acasă au fost Carmen Negoiță, Ioana Filimon, Nicoleta Nucă, Otniela Sandu și Viviana Sposub –  ultima intrată în competiție.  După mai multe voturi de departajare, în fața juraților au rămas doar Carmen Negoiță și Nicoleta Nucă.

După câteva clipe de suspans, Ilinca Vandici a anunțat oficial că prima concurentă care părăsește sezonul al șaptelea al competiției „Bravo, ai stil! Celebrities” este Nicoleta Nucă. Aceasta din urmă își dorea să fie eliminată, deoarece presiunea competiției și timpul alocat filmărilor îi crease probleme de sănătate.

Parcă nu îmi vine să cred. Eu mă bucur foarte mult că te-am cunoscut, că te-am avut aici aproape. Ți-am auzit vocea superbă de atât de multe ori și că te-am văzut așa cum ai vrut tu să te lași să te vedem. Nicoleta Nucă părăsește competiția Bravo ai stil! Celebrities, sezonul 7”, a anunțat Ilinca Vandici.

Nicoleta Nucă este o artistă îndrăgită publicului din România, datorită vocii sale puternice. Aceasta este originară din Republica Moldova, are doar 27 de ani, este născută pe 26 ianuarie 1994. Interpreta are o voce impresionantă, fiind mult timp sub supravegherea lui Ștefan Bănică Jr., după participarea de la X Factor, din anul 2014.  Artista și-a început cariera muzicală la vârsta de 6 ani și de atunci a concurat la numeroase competiții naționale, dar și internaționale, reușind să fie printre cele mai apreciate voci din România. Mult timp, Nicoleta Nucă și-a făcut apariția la evenimentele din România și a susținut că iubește să se afirme cu stilul său vestimentar, însă iată că de data aceasta, concurenta competiției de la Kanal D nu a reușit să convingă nici jurații cu ținutele sale, dar nici publicul spectator.

Recomandări autor