Home > Actualitate > Cîțu anunță ce se întâmplă cu certificatul verde! „Vom introduce obligativitatea”
Actualitate

Cîțu anunță ce se întâmplă cu certificatul verde! „Vom introduce obligativitatea”

Cîțu anunță ce se întâmplă cu certificatul verde! „Vom introduce obligativitatea”

Premierul interimar Florin Cîțu a ieșit public cu noi declarații  legate de situația actuală din România și de necesitatea certificatului verde. Conform premierului, vineri, introducerea obligativității certificatului verde pentru angajați este cea mai non-invazivă măsură.

Certificatul verde va deveni obligatoriu

Introducerea certificatului în actuala criză sanitară provocată de valul patru al pandemiei este luată în regim de urgență  pentru a nu se închide din nou economia. Așadar, premierul Florin Cîțu  a anunțat că în scurt timp vor fi introduse în Parlament amendamente în acest sens.

Cele mai multe declarații în acest sens au fost oferite de premier în momentul în care a fost prezent la evenimentul „Topul Naţional al firmelor private din România”

Noul președinte al Partidului Național Liberal a transmis că susține antreprenorii din Romania printr-o serie de masuri, printre care a menționat și certificatul verde. Acesta ar urma să devină obligatoriu pentru anumite categorii de angajați.

Trebuie să susținem antreprenorii și cu siguranță vom trece aceste amendamente cât mai curând, inclusiv certificatul verde”, a spus Cîțu.

Pentru România, mai ales în contextul în care se înregistrează zilnic peste 10.000 de cazuri noi de îmbolnăvire, certificatul verde este una dintre cele mai bune soluții. Altfel, un nou lockdown ar putea afecta forte grav economia.

Despre certificatul verde, am încercat măsuri prin care să nu închidem economia. Această măsură este cea mai non-invazivă, dacă se poate spune așa ceva, în contextul valului 4”, a continuat acesta.

Certificatul verde nu este unul discriminatoriu, având în vedere că a fost adoptat cu succes în mai multe țări din lume. În contextul dezastrului făcut de pandemia de coronavirus, drepturile și libertățile se pot limita pentru protejarea sănătății publice.

Deși este o nemulțumire în cazul unei categorii de români, certificatul verde este necesar în această perioadă, susțin autoritățile. Premierul a transmis că Guvernul va face tot ce îi stă în putință pentru a nu închide din nou economia.

În momentul în care România a trebuit să închidă economia în 2020, în martie, atunci a fost un moment în care am stat şi m-am gândit. Nu vedeam soluţii. A fost complicat, dar împreună am reuşit să trecem peste asta. Acel şoc mi-a arătat că economia României poate să facă faţă, dar totuşi mi-am dat seama că dacă am repeta acea experienţă, ar însemna un cost mult prea mare pentru noi toţi. Vom face orice ca să nu mai închidem economia”, a conchis Florin Cîţu.

Acesta a transmis că România este ţara cu cele mai rapide reveniri ale economiei din Uniunea Europeană, cu deficit în scădere şi venituri mai mari la buget. Cu toate acestea, problemele din sistemul sanitar continuă să facă mari probleme, motiv pentru care certificatul verde va trebui implementat rapid.

O creștere a ratei de vaccinare va readuce fluxul de clienți în aceste companii și vom putea trece peste această perioadă„, a conchis președintele PNL.

Rămâne de văzut în cât timp va fi implementată obligativitatea certificatului verde în rândul angajaților. La ora actuală sunt mai multe țări din Uniunea Europeană care au adoptat cu succes această măsură și nici nu au fost probleme în cazul populației.