Home > Actualitate > Meteo > Cod portocaliu de averse torenţiale. Se schimbă vremea în România
Actualitate Meteo

Cod portocaliu de averse torenţiale. Se schimbă vremea în România

Cod portocaliu de averse torenţiale. Se schimbă vremea în România

Meteorologii au emis o nouă alertă în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Este în vigoare o alertă de cod galben în 23 de judeţe şi în Bucureşti, pe parcursul întregii zile, dar și spre finalul acestei săptămâni.

Se schimbă vremea în România, la final de săptămână

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în această dimineață, o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură. În vigoare este și un Cod galben de instabilitate atmosferică vizează Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Banatului, sudul şi estul Transilvaniei şi nordul Dobrogei.

Pe parcursul zilei de joi,specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie anunță că în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale şi frecvente descărcări electrice. De altfel, pe intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 – 60 de litri pe metru pătrat.

De partea cealaltă, până vineri dimineaţa la ora 6:00, în judeţe din Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi al Banatului, sudul şi estul Transilvaniei şi nordul Dobrogei vor fi averse torenţiale. Acestea vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. Local cantităţile de apă vor depăşi 25, până la 35 de litri pe metru pătrat.

Și în weekend va continua să fie prezentă instabilitatea atmosferică, în cea mai mare parte a țării. Meteorologii au anunțat că până în primele zile ale lunii august este în vigoare o alertă de caniculă ce va intensifica seceta și disconfortul termic, iar ploile vor avea caracter torențial și vor aduce cu ele inundații pe arii restrânse.

Recomandări autor