Ştiri mondene

Codin Maticiuc are fața plină de vânătăi. Imaginile au îngrozit pe toată lumea

Codin Maticiuc are fața plină de vânătăi. Imaginile au îngrozit pe toată lumea

Urmăritorii din mediul online ai lui Codin Maticiuc au avut astăzi parte de o sperietură pe cinste! Omul de afaceri a postat câteva imagini incredibile, în care apare plin de vânătăi. Bineînțeles, fotografiile au fost isoțite de explicațiile necesare, iar situația a fost clarificată imediat.

Codin Maticiuc este omul surpizelor. Până nu demult era unul dintre cei mai cunoscuți petrecăreți ai capitalei, însă viața de părinte l-a schimbat în totalitate. De când s-a născut fiica lui, a de venit un bărbat serios și a demonstrat că este capabil să se implice în multe proiecte care să aibă un rezultat impresionant.

Pe lângă afacerile sale, Codin ne-a uimit anul acesta cu debutul său în lumea cinematografiei.„Miami Bici” a fost lansat la începutul acestui an, fiind o producție a omului de afaceri în colaborare cu Matei Dima și regizat de Jesús del Cerro. Maticiuc a interpretat și unul dintre rolurile principale, afirmându-se, așadar, și cu talentul său actoricest. Filmul a fost un real succes, ba chiar a reușit să înregistreze și un număr record de spectatori în primul weekend de difuzare. Conform datelor oficiale, 153.000 de români au vizionat producția în acel moment.

Codin Maticiuc este o figură foarte cunoscută și in mediul online, unde mereu își ține fanii la curent cu schimbările din viața sa și proiectele în care se implică. De data aceasta însă, imaginile care au apărut pe contul său de Instagram au șocat pe toată lumea, căci omul de afaceri era plin de vânătăi la nivelul feței.

Codin Maticiuc are fața plină de vânătăi. Imaginile au îngrozit pe toată lumea

Panica a fost calmată imediat, căci Codin a oferit urmăritorilor săi și o explicație pentru modul în care arată. Este vorba de un alt proiect cinematografic, iar vânătăile lui au fost realizate cu ajutorul machiajului profesionist. Bărbatul se afla în cabina de machiaj, de unde a vrut să împărtășească cu publicul său câteva fotografii de pe platoul de filmare.

„Să vedem astăzi cum se face un machiaj profesional de film în acord cu o zi precedentă, deci deja lucrurile s-au întâmplat, după cum vedeți vânătaia de aici din frunte.”, a scris acesta.

Așadar, Codin Maticiuc nu a fost sub nicio formă implicat în vreun accident sau vreo bătaie, ci doar s-a pus din nou pe treabă. pregătește un nou film care are un buget generos, deci putem să ne așteptăm la un nou succes pentru el.