Condițiile PSD pentru a nu rupe Coaliția. Sorin Grindeanu: Eliminarea privilegiilor și continuarea investițiilor

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că revenirea partidului la ședințele Coaliției depinde de adoptarea unui pachet clar pentru eliminarea privilegiilor, înaintea oricăror discuții privind un al doilea set de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.

Reclama (Advertising)

Data actualizării: 7 octombrie 2026, 04:28
Reclama (Advertising)

El a subliniat și importanța continuării investițiilor prin programul „Anghel Saligny”.

Reclama (Advertising)

„Îmi doresc ca rapid, mâine dacă se poate, acest pachet privind eliminarea privilegiilor să fie adoptat – se poate face prin asumarea răspunderii. Vrem să vedem măsuri clare privind tăierile, dar și investițiile”, a declarat Grindeanu.

Condițiile puse de PSD pentru Coaliție

Grindeanu a detaliat că pachetul vizat trebuie să includă reducerea indemnizațiilor pentru directori și membrii Consiliilor de Administrație, limitarea numărului acestora, precum și alte măsuri similare.

„În momentul în care aceste lucruri vor fi adoptate PSD va reveni la ședințele coaliției”, a precizat liderul social-democrat.

De asemenea, PSD solicită o întâlnire cu ministrul de Finanțe pentru a afla situația actuală a execuției bugetare și stadiul rectificării bugetului.

„Trebuie să discutăm despre ceea ce înseamnă, măsuri care ar trebui regândite pe tema educației”, a adăugat Grindeanu.

Potrivit acestuia, discuțiile privind al doilea pachet de măsuri vor fi reluate abia după adoptarea celui legat de eliminarea privilegiilor. Liderul PSD a mai spus că pachetul ar trebui să conțină și măsuri pentru relansarea economiei, menționând că „măsurile au fost adoptate în unanimitate”.

Grindeanu a insistat că adoptarea rapidă a pachetului este esențială, indicând chiar ziua de mâine ca termen posibil.

„Dacă vorbim despre pachetul de eliminare a privilegiilor, mâine poate fi adoptat acesta prin asumarea răspunderii. Prima dată am discutat cu colegii mei din PSD și asta este linia pe care merge partidul astăzi și pe care le-o voi spune și premierului după această ședință. (…) Eu cred că trebuie să discutăm cu datele pe masă. În acest moment am spus care sunt cerințele PSD: Adoptarea acestui pachet de eliminare a privilegiilor și rectificarea bugetară”, a subliniat el.

Pentru social-democrați, prioritățile includ pachetul privind eliminarea privilegiilor, discuțiile cu Ministerul Finanțelor pentru identificarea surselor de finanțare și susținerea unor proiecte majore, printre care Autostrada Moldovei. Grindeanu a punctat că acestea sunt chestiuni de urgență pe agenda partidului.

În privința Legii pensiilor private, liderul PSD a transmis că forma actuală a actului normativ nu poate fi sprijinită de partid.

„În forma actuală, nu este una care să fie susținută de PSD”, a afirmat Grindeanu, confirmând astfel că această temă va necesita modificări pentru a obține acordul social-democraților.

🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨