Home > Ştiri mondene > Connect-R, dezvăluiri neașteptate despre căsnicia cu Misha: “Nu e dator nimeni să mă facă fericit”
Ştiri mondene

Connect-R, dezvăluiri neașteptate despre căsnicia cu Misha: “Nu e dator nimeni să mă facă fericit”

Care este cea mai mare frică a lui Connect-R: “Când eram mic…“

Connect-R și Misha s-au cunoscut în anul 2013, la studio datorită lui Dj Sava, cel care la vremea aceea lucra cu îndrăgitul artist. Într-una dintre zile, ea mersese să înregistreze piesa „Tenerife”, iar cântărețul a plăcut-o pe loc. Se pare că nici ei nu i-a fost indiferent artistul, astfel că după mai puțin de un an, cei doi au luat decizia de a se căsători. Nunta a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața lor, dar fericirea nu a durat prea mult, deoarece în anul 2018 au divorțat.

Între timp, a luat naștere fiica lor, Maya, care acum are deja șapte anișori. Micuța lor este cea care i-a unit și pentru care au continuat să locuiască în aceeași casă, deși nu mai erau soț și soție. Cei doi au plecat în multe vacanțe împreună și au încercat pe cât posibil să o facă pe copila lor să simtă că are o familie unită, chiar dacă nu în acte. Cântărețul ar face orice sacrificiu pentru Maya, care crește văzând cu ochii și care se transformă într-o adevărată domnișoară, iar faptul că el a avut o copilărie grea îl face să lupte și mai mult, ca ei să nu îi lipsească nimic.

Connect-R și-a dat seama de anumite lucruri prea târziu

Misha a fost, fără niciun fel de îndoială, una dintre cele mai importante ființe din viața artistului și încă pare că este și că joacă un rol important în viața sa. Chiar dacă nu mai sunt căsătoriți, fostul concurent de la Asia Express are un respect imens pentru mama copilului său pe care o consideră o eroină.

Recent, acesta a fost invitat în cadrul podcast-ului lui Mihai Morar unde a vorbit sincer despre fosta căsnicie și unde a explicat ce a însemnat, de fapt, pentru el nunta cu Mihaela. A recunoscut în fața întregii lumi că a vrut să se căsătorească din cauza fricii de singurătate, dar a realizat mai apoi că numai cu ajutorul credinței poate depăși acel moment.

Dacă te uiți în cultura noastră, nunta a plecat ca sprijin social. Mirii nu se întâlneau, se întâlneau părinții. Un alt beneficiu pe care l-am văzut că o să mi-l aducă căsătoria a fost frica de singurătate.„, a declarat Connect-R, în podcast-ul lui Mihai Morar.

Connect-R, dezvăluiri neașteptate despre căsnicia cu Misha: “Nu e dator nimeni să mă facă fericit”

„Căsnicia pentru mine a fost, din păcate, un alt element exterior pe care eu am considerat că o să mă împlinească. Dar, nu aia te împlienește. Nici aia nu te împlinește. Revin la Hristos.”, a mai zis artistul.

Poate că prea târziu pentru relația lor, dar la timp pentru el, Connect-R și-a dat seama că din moment ce îl are pe Dumnezeu aproape, nu va fi niciodată singur. A crezut că va fi un bărbat împlinit căsătorindu-se și s-a legat de această idee, dar fin nefericire nu a fost deloc așa. Nu se simțea deloc bine, nu era fericit, dar a rămas cu ideea că nu e nimeni respondabil pentru fericirea sa, în afară de el însuși.

„Căsnicia am folosit-o din păcate ca pe o unealtă și nu am trăit-o în profunzimea ei, aia a fost greșeala mea. Am luat-o ca pe un beneficiu, ceva care o să mă împlinească și o să mă facă fericit. Am crezut că ideea de cuplu și de căsătorie se bazează pe extragerea de fericire de la unul la celălalt, când, de fapt, ea se bazează pe împărtășirea sentimentului de fericire de la unul la celălalt, lucru pe care eu nu l-am înțeles. Nu e dator nimeni să mă facă fericit. Nu l-am înțeles, prea târziu, mergem mai departe.”a adăugat Connect-R.