În anul 1959, în miezul fierbinte al Războiului Rece, partea americană a conflictului non-militar, comunica prin intermediul vocii locotenentului general Arthur G. Trudeau, că o bază lunară este absolut necesară. În mod indirect comunica faptul că armata americană are tehnologia necesară de a face o bază pe Lună cât mai curând. Mai deslușim datele problemei numite de Trudeau, care a spus că „un avanpost este de o importanță esențială pentru armata americană a viitorului”.
Desecretizarea dosarelor NASA – Proiectul Horizon, baza militară lunară
Atunci Trudeau îi dădea sarcina șefului de artilerie al armatei să elaboreze un plan prin care idealul armatei americane de a ajunge pe Lună și de a face o bază militară să se concretizeze. Scopul bazei era să ajute la mai multe proiecte viitoare ale S.U.A., s-a speculat că ar fi fost vorba de obținerea unei superiorități militare asupra U.R.S.S. – ului. Proiectul Horizon prevedea ca S.U.A. să ajungă pe Lună până în anul 1966, în ciuda tuturor teoriilor conspirațiilor acesta a fost mereu doar o simplă idee sau doar un ideal imposibil de atins.
Când locotenentul Trudeau îi scria șefului de artilerie de noul obiectiv, U.R.S.S. deja trimisese de un an de zile satelitul Sputnik în spațiu. O reușită ce a impresionat o lume întreagă. Prin urmare, cursa ajungerii și extinderii activității dintre cele două mari puteri ale lumii era în plină desfășurare. Gestul disperat al lui Trudeau nu ar trebui să ne uimească. De altfel, ideea aceasta era destul de populară în rândul militarilor. Această propunere era vehiculată și de alți mari lideri ai armatei. Prezența militară în spațiul cosmic în general era un obiectiv central, în mod special pe Lună.
Potrivit unei monografii de 118 pagini, scrisă de armată în luna iunie a anului 1959 deja specula faptul că sovieticii își stabiliseră același obiectiv în ce privește extinderea granițelor sale în cosmos. Ba chiar se preciza că ar fi dezastruos dacă S.U.A. ar fi a doua putere a lumii care ajunge pe Lună. Prin urmare, era chiar o chestiune de siguranță națională ca americanii să fie primii ajunși pe satelitul natural al Terrei. Ba chiar ar fi fost o înfrângere a însăși democrației. În același timp sovieticii deja anunțaseră că armata lor are posibilitatea să înființeze o bază lunară până cel târziu 1967.
Planul americanilor era de a construi o bază militară lunară autonomă care să servească drept avanpost pentru explorarea Lunii și explorarea ulterioară a spațiului. Prin urmare nimic care să ajute cumva la atacarea sovieticilor prin intermediul unei arme care să fi fost stabilită pe viitoarea bază lunară. De asemenea, planul prevedea susținerea a vieții 10-20 de persoane. Atât se estimase că ar fi fost nevoie pentru cercetările ce ar fi urmat să fie făcute pe baza lunară.
Sursa: falsesteps
În aceasta perioadă armata stipula faptul că ar exista vreo barieră din punct de vedere tehnologic, Proiectul Horizon se anunța unul cât se poate de realizabil. Importanța acestuia era aceeași cu cea a Proiectului Manhattan din cel de-al Doilea Război Mondial. Iar, dat fiind că americanii deja inventaseră bomba atomică, de ce nu ar fi reușit să facă și o bază militară pe Lună.
Proiectul Horizon a constant în primul rând ajungerea pe satelit prin folosirea rachetei Saturn II în mai multe etape. Atunci în curs de dezvoltare se afla undeva la nivel de proiect la rândul său. Pe lângă racheta Saturn II includea și realizarea unor stații spațiale cu orbită intermediară (pe atunci erau numai la nivel de schițe) pentru a transporta materiale de construcție către Lună. Armata a estimat că ar fi avut nevoie de 75 de lansări de rachete Saturn II puteau fi realizabile până la sfârșitul anului 1964. Cu primele 40 dintre aceste lansări s-ar fi trimis materialele necesare realizării Proiectului Horizon.
În ceea ce privește baza în sine, oamenii de știință și tehnicienii care au participat la Proiectul Horizon au sugerat că „găurile” putea fi acoperite și sigilate cu pungi de presiune pentru a crea spațiu de locuit pe Lună. Acest tip de soluție avea și rolul de a diminua pericolul ciocnirii meteoriților de satelitul natural al Pământului. Pe lângă asta, se credea că astfel pot fi atenuate și temperaturile extreme de pe suprafața lunară.
Schemele armatei, de asemenea, prezintă că intenționau să construiască o structură cilindrică care să fie îngropată. Această structură prevedea mai multe spații de locuit, iar la suprafață ar fi fost montat un sas. Cât despre energie, aceasta ar fi urmat să fi furnizată de energia solară sau nucleară. Oxigenul și apa ar fi urmat să fie extrase din mediul natural al Lunii. Personalul militar car ar fi locuit pe Lună trebuia să poarte costume spațiale, arme și echipamente speciale dezvoltate pentru utilizarea Lunii.
Sursa: nytimes.com
Ofițerii armatei care lucrau la Proiectul Horizon au ajuns la concluzia că S.U.A. ar putea stabili un avanpost lunar operațional până la sfârșitul anului 1966. Asta luându-se în calcul faptul că la sfârșitul anului 1965 ar fi trebuit să ajungă pe Lună. Prin urmare, dacă totul era realizabil ce s-a întâmplat cu Proiectul Horizon și cu planul armatei de a avea un avanpost lunar cu echipaj? Ce anume i-a împiedicat pe americani, până astăzi să își facă o bază militară lunară.
Prima piedică a constat în faptul că tehnologia nu a fost de fapt niciodată destul de avansată cât să susțină viața pe Lună. Pe lângă asta, chiar dacă ar fi făcut tot ce e posibil pentru a implementa proiectul nu ar fi avut fondurile necesare. Costurile se ridicau peste cele investite în Proiectul Manhattan, guvernul american ar fi trebuit să investească foarte mult. Iar, cu timpul presiunea pusă pe umerii S.U.A. de sovietici prin lansarea satelitului Sputnik, s-a disipat, astfel, treptat nu a mai fost un obiectiv atât de imperios necesar.
Pe de altă parte, războiul din Vietnam a necesitat atât fonduri cât și energie investită, oameni pierduți, planuri de încheiere a războiului. Mai apoi, proiectul nu a mai fost fezabil în urma semnării pactului privitor la extinderea în spațiul cosmic de către S.U.A., Marea Britanie și Uniunea Sovietică în anul 1967. Acesta include principiile activității statelor în explorarea și utilizarea spațiului cosmic, inclusiv a Lunii și a altor corpuri cerești. Prin acest tratat s-a impus o respectarea unor limite în privirea extinderii pe alte corpuri cerești și asumarea unui demers pașnic. A fost nevoie de alți doi ani până ce Neil Armstrong a putut să facă acel deja celebrul pas mic pentru om și uriaș pentru omenire.
