Ştiri mondene

Cornel Ilie dă semne că este din nou îndrăgostit! A dat o nouă șansă iubirii după divorț

Cornel Ilie dă semne că este din nou îndrăgostit! A dat o nouă șansă iubirii după divorț

Cornel Ilie este un bărbat foarte norocos, care se pare că nu duce lipsă de atenție din partea femeilor din jurul său. Anul acesta a trecut printr-un divorț, însă acum dă semne că ar iubi din nou. A făcut câteva declarații pe contul său de Instagram care l-au dat de gol.

Cornel Ilie este un cântăreț foarte iubit de la noi din țară. A dat dovadă de multă sensibilitate și bun simț de-a lungul anilor, reușind chiar să își țină viața personală departe de presă și scandaluri de orice fel. Chiar dacă anul acesta a divorțat după o căsnicie de 5 ani, artistul se pare că acum este din nou îndrăgostit.

În urmă cu o lună de zile se vehicula că solistul de la Vunk ar avea o relație cu frumoasa Lidia Buble. Cei doi au colaborat împreună la piesa „Vino, du-te”, iar ipostazele senzuale în care au apărut în cadrul videoclipului au creat multe controverse. Fiind amândoi singuri și proaspăt despărțiti de partenerii lor, varianta unei legături amoroase între ei nu părea că ar trebui exclusă.

Cei doi artiști au negat ulterior totul, clarificând că sunt uniți doar de pasiunea pentru muzică și de prietenia dintre ei. Nu s-a pus niciodată problema unei relații, așa că scenele videoclipului melodiei lansate împreună nu ar trebui interpretate.

Și totuși, dacă nu Lidia este femeia care l-a făcut pe Cornel să creadă din nou în iubire, atunci cine este norocoasa care i-a furat inima?

Fiind un bărbat deosebit de sensibil, Cornel Ilie nu a ezitat niciodată să-și împărtășească sentimentele și trăirile cu publicul său. Ultimele sale postări de pe rețelele de socializare demonstrează că este din nou îndrăgostit, iar artistul nu neagă deloc aceste presupuneri. Întrebat în cadrul unui interviu dacă aceste mesaje sunt adresate unei persoane în deosebi, solistul de la Vunk a răspuns afirmativ.

Iată declarațiile extrase din cadrul interviului cu pricina:

„-Nu renunța niciodată la cineva la care nu trece o zi fără să te gândești.  E mărturisirea ta de pe Instagram. Există cineva special la care te gândești zi de zi?

-Da”, a declarat Cornel Ilie.