Am întâlnit-o pe Cosmina Moroșan în diverse circumstanțe lirice în anii anteriori, și anume cu ocazia Festivalului Internațional de Poezie Zona Nouă de la Sibiu și Premiile Sofia Nădejde, cred că ambele în 2018. M-am bucurat să observ o artistă complexă și fără prejudecăți, o poetă liberă în exprimare și de o nonșalanță extraordinară. Nu am avut ocazia să discutăm foarte mult, îmi place însă să observ de la distanță anumite amănunte și mai ales cel mai recomandat mod de a cunoaște o poetă este să-i citești cartea/ cărțile. Ei bine, din acel moment asta am și făcut și m-a surprins atât de tare încât am simțit nevoia să o includ în lucrarea mea de disertație printre cele poete monografiate.
Cosmina Moroșan s-a născut în 31 octombrie 1989 la Dorohoi, a publicat cărțile de poeme: AgesexlocationPLS, Editura Vinea, 2006; Beatitudine (eseu politic), Editura Nemira (colecția Vorpal), 2017; A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent este doctorandă la Școala de Studii Literare și Lingvistice, Cluj, cu o teză despre Schizanaliza literaturii performativ-postumane. Experimentează performance-ul prin muzică și artă vizuală sub pseudonimul de Morfolina. Lucrează, împreună cu alții, la crearea platformei nomad-digitale “Cooperativa pasională” – web hipercomunitar culturalo-activist. A publicat poeme în revistele de cultură: Steaua; Familia; Echinox; Astra; Hyperion; Tribuna; Arta; Este prezentă în antologii: Literatura potențială (2006), Deranj (2011), Antologia de poezie contemporană Echinox (2011), Alții (2012), Maraton de poezie feminină (2013); A obținut premiile: Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a Anului 2017 – Tânărul poet al anului 2017; Premiul pentru poezie „Sofia Nădejde”, 2018;
Anarhismul în poezia Cosminei Moroșan duce lejer înspre marii filosofi și o recunoaște ea însăși în interviuri, spinozistă și deleuziană, trece într-o zonă în care cei mai puțin avizați, sau cele, n-o pot ajunge, dar nu coborâm limbajul doar de dragul cititorilor, și bine facem. Lirica postumană sau mai degrabă antiumană intră la noi prin post-feminismul liric al Cosminei Moroșan. Sunt de acord cu ce zice Alex Ciorogar în articolul „Niciodată odihnă, niciodată entertainment”(https://ciorogaralex.wordpress.com/2017/12/21/cosmina-morosan-beatitudine/) vizavi de tehnica dicteului automat, dar asta o putem noi doar intui, pentru că deși pare scrisă așa poezia Cosminei Moroșan, e posibil să fi fost foarte bine și mult lucrată, e foarte posibil! Mai ales că între debutul ei cu AgesexlocationPLS (Vinea, 2006) și beatitudine (eseu politic,( Nemira, 2017) sunt 11 ani. Timp în care, dacă publicase în adolescență prima ei carte, cu care a spart gheața la fel și atunci, oricum acum își asumă o traiectorie filosofo-poetică. Poetele despre care am vorbit anterior pot fi analizate în cheie feministă, însă la Cosmina Moroșan e ceva mai mult de atât, în sensul că mi se pare că se identifică mai mult cu antiumanismul lui Michael Foucault, precum se identifică și Rosi Braidotti. Cosmina Moroșan versifică și asta înseamnă că și ei i se pare supraestimat felul în care se încearcă umanizarea masivă a animalelor, a obiectelor, a plantelor, un fel de abuz asupra mediului înconjurător, abuz care vine din partea omului.
Deși nu e străină de party-uri specific umane, inclusiv party-urile Cosminei Moroșan în poeme au accente anti-umane, mai mult decât așa cum ar fi zis Ciorogar, post-umane. Antitradiționalism și proevoluție în orice ordine sau dezordine posibilă lirica din beatitudine (eseu politic) e capabilă să ne demonstreze că filosofia poate fi integrată și este poeziei și când se întâmplă se produce uneori inovație. Asta se întâmplă în lirica Cosminei Moroșan. Experimentul ei, dacă e să-l numim așa, este un experiment exemplar și mă bucură că și juriile premiilor s-au declarat deschise. Foarte rar pe piața din România sunt agreate experimentele poetice, și Editura Nemira și-a asumat acest risc, și iată că nu și l-a asumat în zadar, dimpotrivă. Probabil e și o dovadă că avem nevoie să vedem la rampă experimentele poeților, experimente, pe care adesea mulți dintre ei ajung să și le țină secrete și nu numai pentru că vor, ci pentru că adesea ele reprezintă un risc pentru edituri, s-ar putea să nu se vândă spun ei. Dar eu aș miza pe o altă strategie mai open minded, în sensul de a lăsa cititorii să decidă dacă experimentele lirice proaspăt scoase din laboratoarele poeților merită expuse, sunt convinsă că merită și marii nonconformiști le-ar aplauda.
Feminismul Cosminei Moroșan nu încearcă căi deja bătătorite, ci încearcă formule noi, viața și lumea poetei sunt exprimate fără ocolișuri, adesea picanterii, relații cu băieții, combinații proaste, ruperi de ritm, sau câștig la versuri. Hedonismul lui Michel Foucault și preaplinul eșecurilor se îmbină fericit pe ritmurile dj-iței, care este pe scena poeziei românești Cosmina Moroșan.
Și acum o mostră din beatitudine (eseu politic), Editura Nemira, 2017:
„Tu, psihotic, ea – nesăbuită
(ai concomitent trei relații).
Trebuie chef
și consens, zic;
armonizatoare-s.
Ei vor limonadă și porc.
Să mă simt colosală
și fake precum natura.
Dedic un party de hrubă
că I need action cu love.
Mă distrez,
nu te militarizez, handi.
Hai, handi,
într-o iubire platonică
pe interese de artă
și muzică pentru malformați
+
Nu mai vreau să fumez,
ci să te distrez, Hristoase.
Pace de animal,
măi.
Am o inimă declarativă: (…)”
(HÂDA (Conversația s-a terminat), Medii polyamour, pp. 98-103).
Cartea beatitudine (eseu politic), se poate achiziționa de aici!
