Home > Actualitate > Economie > Cresc salariile pentru acești români, începând cu 1 iunie
Actualitate Economie

Cresc salariile pentru acești români, începând cu 1 iunie

Cresc salariile pentru acești români, începând cu 1 iunie

Se anunță vești importante pentru zeci de mii de angajați din România! Unul dintre cei mai mari angajatori din țară, CFR, pregătește majorări salariale semnificative începând cu 1 iulie. Cât de mari ar putea fi aceste creșteri și ce impact vor avea asupra angajaților?

În pofida reducerilor anunțate de Guvern pentru sectorul bugetar, angajații de la CFR nu vor fi afectați. Directorul CFR a declarat recent că se va solicita o rectificare bugetară de 660 de milioane de lei pentru a acoperi majorările salariale. Prin urmare, salariile angajaților din CFR ar urma să crească cu până la 30% începând cu 1 iulie.

De-a lungul timpului, angajații CFR au beneficiat de majorări salariale anuale, însă salariile sunt considerate în continuare mici de către decidenți. Ultima majorare salarială a avut loc în decembrie anul trecut, când veniturile au crescut cu 6%, după ce în iunie au fost majorate cu alte 10%.

Ministrul Transporturilor confirmă: Salariile la CFR sunt foarte mici

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat recent că salariile personalului CFR sunt foarte mici, ceea ce afectează calitatea umană a angajaților. Acesta a subliniat importanța implementării Statutului Feroviarilor, care ar fi trebuit să intre în vigoare încă din 2019.

Grindeanu a menționat că este necesară îmbunătățirea școlii de formare a lucrătorilor CFR și a atras atenția asupra faptului că sunt semne de permisivitate din cauza salariilor mici. Ministrul a afirmat că este nevoie să se rupă cercul vicios al salarizării reduse și al calității umane scăzute.

„Eu îmi doresc să intre în vigoare Statutul Feroviarilor. Ar fi trebuit să intre în vigoare din 2019. Legat de școala pe care o fac lucrătorii, sunt lucruri pe care vor trebui să le îmbunătățească cei de la CFR, pentru că sunt semne că sunt din ce în ce mai permisivi pentru că salariile, atâta timp cât nu se aplică Statutul Feroviarilor, sunt foarte mici” declara acesta.