Monden > Ştiri mondene > Cristina Ich și Alex Pițurcă și-au etalat noile mașini. Au cheltuit zeci de mii de euro
Ştiri mondene

Cristina Ich și Alex Pițurcă și-au etalat noile mașini. Au cheltuit zeci de mii de euro

Vremea de astăzi a dat mari bătăi de cap bucureștenilor, în special în prima parte a zilei. Cristina Ich a avut parte însă de o dimineață minunată, căci a fost să-și ia noul bolid de lux din reprezentanță. Bineînțeles, momentul a fost imortalizat cum se cuvine pe rețelele de socializare, iar urmăritorii săi au avut șansa să vadă primele imagini cu mașina iubitei lui Alex Pițurcă.

Cristina Ich s-a trezit astăzi cu un singur gând: să-și aducă acasă noua mașină. În ciuda ploii, a mers în reprezentanță cu zâmbetul până la urechi și a intrat în posesia vehiculului.

Se pare că ea și Alex Pițurcă și-au făcut câte un cadou deosebit de valoros și și-au cumpărat câte un bolid de lux. Valoarea vehiculelor nu a fost dezvăluită, dar putem doar să ne imaginăm cât de mult au scos cei doi din buzunar pentru achiziționarea lor.

Urmăritorii din mediul online ai influenceriței au avut șansa să o însoțească în această „aventură”, iar imaginile publicate sunt de-a dreptul surprinzătoare. Noua mașină a Cristinei este neagră și foarte elegantă, iar pe locul din dreapta al șoferului a așteptat-o un buchet mare de flori.

„Fetelor, pe această ploaie mă duc să-mi iau mașina. Ce fericită sunt! Ce frumoasă e. Și asta e a lui Alex? E mai frumoasă a lui Alex. Eu nu cred că am fundiță. Ce drăguț. Nu cred că mi-au pregătit și flori. Așa da predare de mașină. Scaunele sunt superbe. Îmi place când desfac eu ceva nou.”, a spus încântată frumoasa brunetă.

Și dacă Cristina Ich și-a arătat propria mașină, nici Alex nu trebuia uitat. Vedeta le-a arătat cu mult entuziasm fanilor și ce vehicul și-a achiziționat fiul lui Victor Pițurcă, care încă nu venise să-l ia. Bineînțeles, el nu a a primit flori ci o fundă imensă și roșie, care era frumos așezată pe capota bolidului.

Cristina Ich a fost răsfățată de Alex Pițurcă cu o brățară cu diamante

Și dacă până acum nu era evident că Cristina Ich și Alex Pițurcă se bucură de o situație materială foarte bună, iată că achizițiile scumpe nu se opresc aici. În urmă cu câteva săptămâni influencerița a fost răsfățată de iubitul său cu un cadou deosebit, care mai mult ca sigur a avut o valoare pe măsură.

Cu ocazia sărbătorilor de Paști, Alex i-a cumpărat alesei inimii sale o brățară superbă cu diamante, pe care aceasta și-a ales-o personal. Imaginile cu bijuteria au ajuns pe internet, iar fanii săi au rămas surprinși.