Home > Ştiri mondene > Culiță Sterp, mesaj emoționant la câteva zile de la botezul fiului său, Milan
Ştiri mondene

Culiță Sterp, mesaj emoționant la câteva zile de la botezul fiului său, Milan

Culiță Sterp, anunț de zile mari la câteva zile de la botez: “Parcă ieri eram copil”

Culiță Sterp a emoționat pe toată lumea

Daniela Iliescu l-a făcut pe Culiță Sterp cel mai fericit băiat din lume, după ce l-a adus pe lume pe fiul lor. Chiar dacă partenera de viață a artistului a fost nevoită să se descurce de una singură pe toată perioada, el a ținut să fie de față la nașterea băiatului său. Fiind concurent, la vremea aceea, la Survivor România, el nu i-a putut fi aproape proaspetei mămici, dar a renunțat la concurs și a mers acasă la cea care îi va deveni soție. Cel mai probabil regretă anumite decizii pe care le-a luat, dar ea l-a susținut de fiecare dată în proiectele în care se implica, chiar dacă acest lucru însemna să stea departe de el pentru o vreme.

Copilul lor a venit pe lume, crește văzănd cu ochii, iar în urmă cu o săptămână a avut loc botezul lui. Culiță Sterp și Daniela Iliescu au dat o petrecere de zile mari pe care au organizat-o chiar ei, pentru care au scos bani grei din buzunare și pe care, mai mult ca sigur, cei prezenți nu o vor uita prea curând. Creștinarea fiului său nu a fost singurul moment important care a avut loc zilele acestea în familia cunoscutului artist, ci și ziua sa de naștere. Cântărețul a împlinit 29 de ani și chiar dacă aniversarea lui l-a prins pe scenă, el s-a bucurat de fiecare moment.

Când este pe scenă se simte ca acasă, iar faptul că ziua sa de naștere l-a prins la muncă nu i-a dat motive de tristețe, ci mai degrabă multe motive de fericire, pentru că încă se mai țin cântări și are unde să meargă. Cei din familie, prietenii și admiratorii lui din toată țara nu au uitat de el, ci i-au transmis sute de mesaje frumoase pe care a fost foarte bucuros să le primească și pentru care a ținut să le mulțumească tuturor.

Culiță Sterp, anunț de zile mari la câteva zile de la botez: “Parcă ieri eram copil”

Recent, Culiță Sterp a postat două imagini cu nașii lui Milan, sora lui și soțul femeii, dar și cu iubita sa alături de minunile pe care le-au adus pe lume. Artistul a dat de înțeles că este fericit cu tot ceea ce a reușit să realizeze până la această vârstă și că dacă va fi sănătos, va continua să facă lucruri frumoase de care să fie mulțumit, atât el cât și familia lui numeroasă.

„În 25 oct 1992 mama a adus pe lume un băiat care avea să crească și să devină bărbatul de azi pe care voi îl cunoasteti și unii îl apreciați, alții poate îl criticați dar cred că mulți îl iubiți! ❤️ Au trecut 29 de ani de atunci, pot spune că nu mai sunt chiar un copil și că viața m-a maturizat și m-a făcut OMUL de azi! Cea mai mare realizare a mea este băiatul meu și femeia care i-a dat viața și în același timp sens vieții mele, Daniela ❤️ dar și toată familia mea frumoasă pe care mi-a dat-o Dumnezeu, părinții și fratii mei și mai nou și noii membrii ai familiei pe care îi iubim toți din toată inima! Să știți că timpul zboară foarte repede, parcă ieri eram copil și azi am un copil! Se spune că un om în viață trebuie să facă minim 3 lucruri: să facă un copil, o casă și să planteze un pom! Eu până la 29 de ani le-am făcut pe toate 3 și dacă sunt sănătos o să mai fac ce pot! Așa că timpul oricum trece, aveți grijă să treacă cu folos! Faceți cât mai multe fapte bune, și lăsați bunătate și fericire în urma voastră! Vă mulțumesc din suflet pentru urări și chiar dacă nu apuc să vă răspund la toți, le citesc pe toate și vă doresc să vi se întoarcă înzecit! Dumnezeu își iubește copiii Lui! ❤️„, a scris Culiță Sterp, pe rețelele sociale.