Lifestyle

Cum evităm burn out-ul și de ce este important să o facem?

Dacă n-ai mai auzit până acum de burn out, poate denumirea în română îți va fi mai familiară: oboseală cronică generalizată. Acesta este diagnosticul medical pe care poate ai vrea să îl ocolești.

Lumea de astăzi ne forțează limitele și ne împinge motoarele la maximum.  Uneori nu mai ne rămâne energie să avem grijă de noi așa cum ar trebui: să ne hrănim, să ne odihnim sau să ne oferim timp pentru nevoile noastre spirituale sau emoționale.

Workaholicii se confruntă deseori cu un risc mai mare de a ajunge aici. Aceștia sunt peroane care au dificultăți în a-și manageria stările interioare și problemele din viața reală și se refugiază în muncă, la fel cum alcoolici se aruncă în consumul excesiv de alcool. Dar nu doar aceștia riscă să ajungă aici, ci majoritatea dintre noi. Acum există mult mai multe oportunități, dar și mai multe responsabilități. În încercarea de a obține cât mai mult de la viața noastră, sfârșim deseori prin a primi mai puțin fiindcă ne privăm de nevoi de bază.

În psihologie există un concept simplu și destul de vechi numit Piramida lui Maslow. Acesta ierarhizează nevoile umane de la cele de bază, la cele superioare. Acest model arată cum nevoile superioare care se află în vârful piramidei sunt amplasate pe unele inferioare, dar mult mai arzătoare: nevoile de bază. Acestea implică în primul rând nevoile fiziologice precum hrana, odihna, nevoia de sex și altele. Dar nu trebuie să uităm și de nevoile emoționale ale ființei umane.

Nevoile de securitate sunt deja pe următorul nivel al piramidei. Ce mai este esențial de explicat este faptul că nu pot fi îndeplinite nevoi superioare dacă cele inferioare nu sunt satisfăcute. Pur și simplu ele nu ar putea fi accesate. Și chiar dacă am reuși o perioadă de timp să le susținem, a fi ca și cum am menține echilibrul unei piramide cu vârful în jos – dificil, nu? Din acest motiv, este neapărat necesar să fim atenți la nevoile noastre. Burn out-ul apare atunci când o perioadă îndelungată de timp nu am fost atenți la aceste nevoi, în special la cele de bază.

Organismul nostru devine pur și simplu supt de orice resurse energetice ar mai avea. Devenim sclavii stresului și ai epuizării la orice nivel. În acel moment riscăm declanșarea unor efecte fiziologice extrem de destructive pentru sistemul nervos: neuronii noști sunt efectiv arși de prea multă utilizare și secare de minerale și resurse. Există cazuri documentate de persoane care au murit din această cauză și sunt verificate și validate de multe cercetări științifice care au urmat, nu numai din domeniul psihologiei, ci și al neurologiei.

Poate fi greu de crezut deoarece creierul nu este un organ care să fie atât de vizibil afectat. Dacă ne doare un braț este clar că poate ne-am întins sau fisurat un mușchi, dar creierul este un organ mult mai puțin susceptibil. Iar când problemele deja se resimt este deja foarte grav. Creierul nostru nu știe să strige ca celelalte organe, este mult prea ocupat cu sarcinile zilnice care ne mențin în viață.

Cum evităm însă acest burn out?

Cu pauze și odihnă, desigur. Este recomandat să luăm măcar 15 minute de pauză după fiecare 2 ore de activitate, optim ar fi chiar după fiecare oră de activitate. Tehnicile anti burn out ne mai învață că este nevoie să ne luăm un concediu de minim o săptămână, optim fiind chiar două, o dată la fiecare 3 luni de activitate constantă.

Acest lucru poate părea imposibil și poate chiar este așa pentru cei mai mulți dintre noi. Dar în lipsa acestei ferestre, încercați să vă păstrați weekendurile libere, să fiți mai atenți la nevoile voastre cel puțin o săptămână în câteva luni de zile și să nu mai fiți chiar cel mai activ în acea perioadă, lucrați la minimă rezistență în acea perioadă în care vă refaceți bateriile. Aveți grijă de voi și de nevoile voastre.