Celebrități

Cum să devii un trădător de succes în trei pași simpli- „și tu, Brutus?”

Cum să devii un trădător de succes în trei pași simpli- și tu, Brutus

„și tu, Brutus?”. Iată una dintre cele mai cunoscute replici din lume care ne amintește despre faptul că, într-adevăr, trust no one ar trebui să ne fie unicul principiu de viață. În ziua de ide a lunii martie, în anul 44 a. Chr. pe podeaua rece a Senatului zăcea corpul înjunghiat de 20 de ori a lui Iulius Caesar. Fiecare rană în parte făcută de câte un mare părinte al statului. Senatorii sau prietenii priveau crima lor, și nu, nu moartea lui Caesar e de plâns, trădarea era cel mai mare act de injustețe pe care îl împărțeau fiecare în parte în mod egal.

Cea mai înaltă trădare din lumea antică. Asasinarea lui Iulius Caesar

Atunci când medităm asupra acestui asasinat ne rămân multe aspecte nelămurite. Evaluarea asasinatului ne ridică multe semne de întrebare. Este ceva aproape cutremurător numai luând în calcul faptul că el a avut conflicte și i-a învins și iertat pe mulți dintre conspiratorii care l-au ucis. Este un aspect cutremurător numai prin faptul că iertarea este o trăsătură absolut contradictorie cu idealul roman.

Deci cum de a ajuns să aibă un asemenea comportament? Poate că toată aceasta întâmplare avea ceva iz supranatural- având în vedere că fusese avertizat înainte de uciderea sa? Sau, a fost și mai șocant, faptul că printre conspiratori se regăseau mulți prieteni apropiați și aliați, cam la fel cum era și Brutus? Dar nu acestea sunt aspectele cu adevărat absurde și este acela că Iulius Caesar și-a destituit din funcție chiar și garda de corp – în mod voluntar, deliberat – iar asta cu puțin timp înainte de asasinarea sa.

Prin deciziile sale Caesar chiar a sfidat multe din credințele romanilor, avînd în vedere scena politică sângeroasă a Imperiului Roman. Dar, în definitiv, contextul favorabil uciderii sale chiar a fost creat de mintea acestui politician, soldat de geniu și extrem de pragmatic. Este un paradox în adevăratul sens al cuvântului

Caesar era un lider roman care căuta să speculeze prin deciziile sale ceea ce am putea numi „paradoxul gărzilor de corp.” Când este privit prin prisma gărzilor de corp și a protecției personale, asasinarea lui Iulius Cezar capătă un aspect fascinant, dar adesea trecut cu vederea.

Deci, care este paradoxul gărzii de corp?

Ei bine, este vorba de asta. Viața politică și publică romană a devenit atât de violentă încât ajunsese să necesite alaiuri de protecție și totuși, gărzile erau chiar ele văzute ca un argument esențial al opresiunii și tiraniei. Pentru romanii republicani, garda de corp era de fapt o problemă majoră care atrăgea în mod paradoxal critici și pericole pentru cei față de care erau responsabile.

În profunzimea psihicului cultural roman, participarea gardienilor ar putea fi, în anumite contexte, extrem de problematică. A fost un real afront al sensibilităților republicane și a semnalat mai multe mesaje cu steguleț roșu care ar fi enervat orice roman bun sau mai bine zis dedicat și ar putea face unii ostili.

Gărzile erau văzute ca niște simboluri ale tiraniei sau cel puțin ale puterii ale persoanelor care dețin funcții înalte. Dar cel mai des era asimilat cu asuprirea tiranică. Lumea greco-romană era foarte obișnuită cu sentimentul de groază în fața unei autorități. A fost un sentiment cât se poate de viu în conștiința colectivă romană, ceva care devenise un element parte din tradiție, chiar și povestea legată de înființarea Romei. Iar mulți dintre conducătorii Romei erau recunoscuți tocmai pentru amploarea gărzilor însărcinate cu protecția lor.

Tiranicidul: „și tu, Brutus?”

Tiranicidul a fost într-o oarecare măsură celebrat sau așteptat, un factor încă viu în zilele contemporane lui Caesar. Într-adevăr, Brutus a fost el însuși celebrat ca descendent al strămoșului său legendar (Lucius Junius Brutus) care l-a răsturnat pe tiranul și ultimul rege al Romei, Tarquinius Superbus. Asta fusese doar cu peste 450 de ani în urmă. Deci, romanii au avut amintiri lungi, iar rezistența la tirani a fost o temă care a fost semnificativă în asasinarea lui Iulius Cezar.

Atât de sătui de tirania timpurie a regilor lor, încât au abandonat acest tip de organizare încât și-au stabilit o republică. Este pur și simplu greu să estimezi importanța pe care a avut-o răsturnarea aceasta în conștiința colectivă romană. Cu mult înainte de asasinarea lui Iulius Caesar, viața politică a Republicii Romane poate fi rezumată prin cuvintele dezbinare și violență. Pentru a contracara acest lucru, conducătorii romani au recurs tot mai mult la gărzile de protecție. Atât pentru apărarea lor, cât și pentru a-și exercita puterea și voința politică.

Utilizarea de gărzi, inclusiv a susținătorilor, sclavilor și chiar a gladiatorilor a fost o parte vizibilă a vieții politice. Adoptarea unei gărzi personale a fost o componentă aproape esențială a urmăriilor oricărui lider politic. Înainte ca Cezar să înceapă vreodată să eclipseze statul, Republica coborâse într-o serie de crize politice extrem de violente.

Voturile publice tumultuoase, suprimarea alegătorilor, intimidare, alegeri nemiloase, ședințe publice supărate și dosare judecătorești conduse politic, toate s-au desfășurat în perspectiva deplină a vieții publice, toate au fost politice. Toate ar putea fi fie protejate, fie perturbate prin utilizarea de bodyguarzi personali.

Asasinarea lui Iulius Caesar a lăsat o moștenire durabilă. Asasinarea lui a fost ca niște lecții pe care fiul său adoptiv – primul împărat al Romei, Octavian (Augustus). Lecții de viață și de conducere ale unui imperiu pe care acesta nu le-ar fi putut uita niciodată. Nu ar exista nicio împărăție pentru Octavian, pentru el titlul de „Principe” Mai puțin discordant pentru republicani, ca „Primul om al Romei” el a putut evita criticile pe care le-a atras Caesar. Dar gărzile de corp ar fi fost, o gardă imperială, gărzile pretoriene și germane devenind o caracteristică permanentă a capitalei.