Home > Ştiri mondene > Cum se distrează acum Andreea Bălan alături de micuțele ei
Ştiri mondene

Cum se distrează acum Andreea Bălan alături de micuțele ei

Cum se distrează acum Andreea Bălan alături de micuțele ei

Cu toate că ultima perioadă a reprezentat o parte destul de dureroasă în viața Andreei Bălan, iată că lucrurile revin pe făgașul normal, încetul cu încetul.

Dacă pe la începutul anului în curs Andreea Bălan anunța divorțul de George Burcea, moment în care aceasta și-a dat seama că trebuie să fie o mamă puternică ce își va crește singură cei doi copii, iată că aproprierea toamnei o găsește pe Andreea cu zâmbetul pe buze și parcă mai bine ca niciodată.

Frumoasa artistă și-a găsit acum noua iubire în brațele lui Tiberiu Argint, un afacerist de succes de la noi din țară alături de care nu îi mai este rușine să se afișeze. Pe lângă asta, Andreea a reușit să își ia câteva zile departe de viața cotidiană agitată pe care o duce. Și-a luat mama și fetițele și au plecat într-o vacanță relaxantă la malul mării pentru a profita de zilele însorite.

Reamintim faptul că Andreea și-a dorit să plece în Grecia alături de mama și de fetițele ei, lucru ce nu a fi putut realizat, deoarece micuțele nu pot părăsi țara fără acordul tatălui lor. George Burcea este la momentul actual participant în cadrul emisiunii „Ferma – orășeni vs săteni”, emisiune ce se filmează în această perioadă.

Cu toate că visul de a pleca în străinătate a fost năruit, Andreea nu s-a lăsat descurajată și tot a găsit o portiță de scăpare. Aceasta le-a arătat fanilor de pe rețelele de socializare cât de bine arată în costum de baie și cât de fericită este în aceste momente.

„Trăim în țara în care dacă ești fericită după un divorț, ți se dă în cap! Trebuia să mai plângi, de ce nu ai plâns mai mult… Le place suferința, vor să ne vadă la pământ să suferim.

Și, dacă te ridici și arăți că nu mai suferi, ei zic că trebuia să suferi mai mult”, a fost mesajul transmis de Andreea Bălan pe rețelele de socializare.