Home > Ştiri mondene > Cum și-a sărbătorit Alina Eremia ziua de naștere. Artista a postat fotografii din cea mai specială zi a ei
Ştiri mondene

Cum și-a sărbătorit Alina Eremia ziua de naștere. Artista a postat fotografii din cea mai specială zi a ei

Cum și-a sărbătorit Alina Eremia ziua de naștere. Artista a postat fotografii din cea mai specială zi a ei

Ieri a fost ziua de naștere a Alinei Eremia, una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, din industria muzicală. Aceasta și-a sărbătorit-o într-un mare fel, peste hotare. Plecată într-o vacanță de vis prin Franța, artista a postat în seara aceasta un mesaj de mulțumire pentru toți cei ce și-au făcut timp să-i trimită un mesaj de la mulți ani.

Pe lângă mesaj, artista a făcut o reamintire în câteva poze a celei mai frumoase zile din anul acesta pentru ea, ziua ei de naștere, ziua în care a împlinit frumoasa vârstă de 28 de ani. Fanii i-au transmis și astăzi gândurile lor bune și alte mesaje frumoase, de susținere și de felicitări pentru tot ceea ce a reușit să realizeze.

Zi de vis, la Paris

Alina Eremia și-a făcut apariția în lumea mondenă autohtonă odată cu participarea în serialul unei generații, Pariu cu viața, continuat de O nouă viață. A avut rolul principal, a continuat să surprindă și prin aptitudinile sale muzicale, iar după terminarea serialului a rămas în continuare în lumea autohtonă, continuând ca artistă. Cu timpul a reușit să câștige inimile oamenilor și iată că acum deja este una dintre cele mai urmărite în social media.

Așa cum știm deja, Alina a avut nevoie de o vacanță înainte de sărbători. Și acum înțelegem că a mai existat un motiv pentru această vacanță. S-a nimerit fix de ziua ei de naștere, semn că Alina și-a dorit să sărbătorească în stil mare, chiar din mijlocul Franței, o țară superbă și ce merită vizitată, de unde ne arată mereu poze pe contul ei de Instagram.

A plecat în urmă cu doar câteva zile, iar zilele acestea a tot postat fotografii de la Palatul de la Versailles, ori de la Turnul Eiffel, acolo pe unde se plimbă și se bucură de toate imaginile superbe pe care le oferă frumosul Paris. Ca de obicei, le-a arătat și fanilor din social media, care s-au bucurat mult și au felicitat-o pentru toate realizările și pentru această vacanță bine-meritată. De asemenea, ținuta pe care a ales-o pentru această zi frumoasă este și ea una pe măsură.

Mesaj de mulțumire

Artista a transmis în seara aceasta un mesaj de mulțumire către toți cei ce și-au făcut puțin timp pentru a-i ura un sincer „La mulți ani!”. Pe lângă acest mesaj, artista le-a arătat urmăritorilor ei și cum și-a petrecut acea zi specială și pe unde s-a plimbat.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Alina Eremia (@alinaeremia)