Dada: Mișcarea care a zguduit arta din rărunchi

Dada a fost o mișcare de artă internațională care a debutat în prima jumătate a secolului al XX-lea. Din ea s-a născut arta absurdă, nihilistă și uneori chiar de neînțeles. Dada a estompat liniile dintre artele vizuale, performative (spectaculare) și literare. A fost condusă de artiști precum Hugo Ball, Marcel Duchamp și Sophie Tauber. Moștenirea sa a zguduit lumea artei din temelii, probabil că a schimbat definiția artei în sine.

Origini și context istoric

Dadaismul a început cu un grup de artiști și poeți care erau asociați cu Cabaret Voltaire. Hugo Ball și Emmy Hennings au fondat acest spațiu politic, de performanță, la data de 5 februarie 1916 la Zurich, Elveția. Deși s-a închis la scurt timp, acest spațiu a fost esențial pentru începerea mișcării dadaiste. Cabaret Voltaire a ținut spectacole de tip one man show, dans și alte spectacole de artă. Au fost experimentale și relativ ciudate, încălcând normele artistice în timp ce încercau noi forme de poezie și mișcare. Aceste experimente vor deveni cunoscute sub numele de artă Dada.

Se spune că termenul Dada nu are deloc sens, la fel ca arta în sine. S-ar putea susține că lipsa de sens are un sens în sine, dar asta este un topic pentru o altă discuție. O legendă a originii mișcării dadiste spune că artistul Richard Huelsenbeck a introdus un cuțit într-un dicționar și lama cuțitului a străpuns paginile până la termenul de dada. Acesta a fost un termen colocvial francez pentru „calul balansoar”. Alții cred că numele a venit din sunetul pe care îl face un bebeluș.

Debutul dadaismului corespunde cu tensiunile sociale crescânde pe fondul Primului Război Mondial. Absurditatea mișcării și filosofia nihilistă au fost o reacție la cruzimea și violența războiului. Dadaiștii au văzut brutalitatea primului război mondial drept inutilă. Credeau că este rezultatul conformității culturale și intelectuale, așa că au creat exact opusul. Dada este una dintre singurele mișcări de artă avangardistă care au atins popularitate internațională. În întreaga lume au existat cohorte înfloritoare de mișcări din sfera simțirii dadaiste. Din Europa de Vest, a ajuns în Statele Unite, Japonia, Rusia și nu numai. Din păcate, din cauza dezorganizării inerente a mișcării și a lipsei ierarhiei centrale, dadaismul s-a transformat în alte stiluri, mai ales suprarealismul.

Dadaismul este un stil vizual, literar și de performanță care este conectat prin teme mai mult decât estetica stilistică. Mișcarea a fost condusă de manifeste și concepte în loc de imagini. Hans Richter a inventat termenul „anti-artă” în legătură cu dadaismul datorită atitudinii de dezacord cu privire la esteticile artistice dorite la acea vreme. Manifestele sale au promovat nihilismul și absurdismul. Temele mișcării Dada sunt de fapt nihiliste și absurde, precum și șocante, aleatorii și negative, printre alte adjective similare. Dada încearcă să protesteze împotriva naționalismului burghezian și a intereselor coloniale, deoarece acești artiști au considerat cauza principală a războiului.

Colajul

Colajul pare să fie cel mai utilizată formă artistică vizuală a mișcării Dada. Acestea fiind spuse, alte forme de artă precum readymade au devenit mai strâns asociate cu mișcarea. Dadaiștii au folosit tehnica colajului care s-a dezvoltat în timpul mișcării cubiste. Bucăți de hârtie din mai multe surse au fost combinate într-o lucrare, adesea într-un mod care nu avea sens inerent. De multe ori au ales piese la întâmplare, permițând artei să se creeze singură. Acest lucru a favorizat sentimentul de hazard și liberatate care sunt legate de mișcarea Dada.

De asemenea, au lucrat cu fotomontaje și ansambluri. Ambele oferind perspective diferite asupra colajului. Fotomontajele utilizează fotografii reale și lipici pentru a crea o piesă de artă complet nouă. Ansamblurile duc conceptul de colaj în a 3-a dimensiune. Acestea erau alcătuite din obiecte atașate împreună într-un mod de colaj sculptural (ceva foarte des întâlnit în zilele noastre).

Hazardul și absurditatea Dada au deschis însăși definiția artei în sine. Până în punctul în care orice ar putea fi considerat artă dacă cineva alege să o numească artă. Chiar și o simplă piesă de instalații sanitare poate deveni o sculptură dacă i se atribuie acel rol. O grămadă de reviste rupte ar putea cădea pe o suprafață plană și acum există un colaj. Mișcarea Dada a ajutat la ieșirea din sfera regulilor rămase în jurul artei. Această nouă definiție a deschis calea creativității nelimitate în arta contemporană care continuă să se extindă și astăzi.