Artistul Dan Bittman a devenit cunoscut în întreaga țară datorită interpretărilor sale de excepție dar și a talentului său uimitor. Mulți s-ar fi așteptat ca bărbatul să câștige sume mari în urma colaborărilor pe care le-a avut și în urma concertelor susținute alături de trupa sa, dar acesta declară că nu se pune problema de asta. Ba din contră, a fost nevoit să se ocupe și cu altceva în afară de muzică pentru a putea să își construiască o casă și să aibă o situație financiară cât de cât bună.
Înainte ca primul său fiu să vină pe lume, artistul nu își făcea griji legate de locuința în care își va petrece restul vieții, deoarece stătea în continuare alături de părinți. Banii îi cheltuia pe taxi sau pe alte plăceri personale, iar asta s-a schimbat în momentul în care a devenit tată.
Averea și investiția în imobiliare
Invitat în podcastul lui Mihai Morar, Dan Bittman a vorbit pe larg despre averea pe care a strâns-o de-a lungul anilor dar și despre investițiile pe care le-a făcut pentru a se putea bucurat de câștiguri materiale. Acesta susține că au fost momente în care avea nevoie de bani, însă niciodată nu a așteptat să i se dea degeaba, ci a preferat să muncească de fiecare dată pentru a nu depinde de cei din jur.
Foarte puține persoane știu faptul că Dan Bittman este un adevărat investitor. Bărbatul a reușit să construiască de-a lungul anilor un cartier întreg în Popești Leordeni, loc în care vilele se închiriază destul de repede. Membrul trupei Holograf recunoaște că nu ar fi putut ajunge să dețină atât de multe locuințe dacă nu era atât de cunoscut.
„Culmea e că n-am câștigat din muzică cât am câștigat din activități adiacente. Am făcut la un moment dat niște case, am făcut televiziune mult, am făcut… Se câștiga foarte bine, dar din altele. Am câștigat și din muzică, că mă bate Dumnezeu dacă zic că nu, dar spun ca idee. Eu am muncit, eu mi-am muncit banii. Când aveam nevoie de bani nu stăteam să întind mâna.”, a declarat bărbatul în podcastul lui Mihai Morar.
Pandemia l-a afectat și pe el
Așa cum era de așteptat, restricțiile impuse de pandemie au făcut ca o mulțime de concerte și evenimente să se amâne sau să se anuleze, iar Dan Bittman este unul dintre artiștii care au avut de suferit din această cauză. Bărbatul susține că a reușit să aibă 6 concerte în doi ani, ceea ce l-a descurajat foarte tare, dar și-a dat seama că nu are ce face, ci trebuie doar să aștepte să se restabilească ordinea în lume.
Solistul trupei Holograf este mulțumit de faptul că a avut inspirația să investească în imobiliare și în parcul nautic pe care la inaugurat în 2017, deoarece așa a putut avea o sursă constantă de venituri. Chiar și după divorțul de fosta soție, mama copiilor săi, Dan Bittman nu se plânge, ba din contră, susține că poate trăi liniștit cu resursele pe care le are mulți ani de acum înainte.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte