Literatură

Dan Coman, Insectarul Coman

Dan Coman, Insectarul Coman

După Anul cîrtiței galbene, Editura Timpul, Iași, 2003, au urmat volumele de poeme Ghinga, Editura Vinea, București, 2005 și Dicționarul Mara, Editura Cartier, Chișinău, 2009. Dan Coman, căci despre acest poet este vorba, publică cel mai recent volum de versuri la editura Charmides în anul 2017, Insectarul Coman – o carte care cu siguranță constituie o lance de vârf a poeziei românești contemporane.

Scriu cu emoție despre această carte, pentru că eu am primit-o cu autograf abia în 2019, deci am citit-o mult după apariția ei și am încercat să recuperez efectele pe care le-a produs poezia lui Dan Coman aici, și mai ales titlul cărții mi-a amintit de copilărie și de acele momente când învățam să așezăm insectele într-o ordine anume și le memoram denumirile, de fapt învățam să creem o piesă unică, o colecție unică de ființe moarte în care înfigeam bolduri. Ei bine, cred că tot aceasta se întâmplă și în Insectarul Coman.

Dar e o carte serioasă despre viața de adult, meseria de profesor, sictirul zilelor și frumusețea lor (așa cât se poate) și pe alocuri inserate pasaje jucăușe, mici evadări din cotidianul atât de perturbant cu riscuri și responsabilități, care mutilează armonia stării de creație. Aici Bistrița nu este un simplu oraș, este o lume „bistritz”: „ultima vară la bistritz, în grădinile de cafea/ aflate acum în paragină (la capătul lor fluturele-labrador/ și-a strivit cuibul dintr-o singură mișcare -/ n-am bănuit niciodată forța lui).” (bucătăria, p.41) Dan Coman focalizează pe micile momente conjugale,  obiceiuri de familie, este interesat de lucrurile simple care se fac în doi, de la băutul cafelei dimineața (și toată tensiunea din aer și toată tăcerea) și până la gândurile fiecăruia, repetitivitatea cu care se întreține o astfel de viață, monotonia. Toate aceste aspecte fac din poezia lui Dan Coman o poezie universalistă, ne regăsim cu toții acolo, are capacitățile unui regizor de a surprinde fapte banale, și de a le izola de restul. Poemele sale sunt segmente ale acestui întreg, dualitatea. Viața interioară versus viața exterioară: cu trupurile înconjurătoare, cu sine și timpul cu cei dragi, cu elevii, cu prietenii. O parcelare a vieții unui bărbat în preajma vârstei de 40 de ani, sau cum spune „Echilibrul la care am ajuns cu toții după 40” (Frăția Penelului, p.63)

Insectarul Coman, nu e ceea ce anunță titlul, de fapt e o teză mult mai amănunțită, în care se zic adevăruri aproape insuportabile într-un limbaj puternic estetizat de un imaginar regizoral, ca niște splendide filme proiectate într-un cinematograf pustiu. Aceste secvențe, care mi-au trecut prin fața ochilor, și unele dintre ele mi-au rămas întipărite în retină: „Noi – morți de oboseală și fără niciun chef, dar mereu printre oamenii/ pe care i-am iubit și de care continuăm să avem grijă.// Am admirat curajul altora, ne-am folosit de el cît să trecem de criză./ Am revenit la căldura bucătăriei, printre cei apropiați (și acum?/ Acum vom rămâne aici, unde nu mai există speranță)”(poem pentru mmh 2., p.53).

Și parcă are Dan Coman ceva din poezia lui Iustin Panța, poate chiar preocuparea pentru tema familiei, sau mie îmi amintește de cartea lui despre călătoriile (sau însingurările) mele, Editura Charmides, 2019, acești doi poeți, care au marcat contemporaneitatea cu abordarea temei familiei dintr-o perspectivă, care plasează familia ca centru pentru creația în sine și pentru echilibrul atât de mult tânjit (de fiecare în parte). Din nou și din nou această problemă tratată ca atare, poate sunt de chestionat unele lucruri, poate nu ne învață nimeni ce este o familie și încercăm să deslușim în timp ce suntem deja în această cursă, aici cred că ajunge și Dan Coman: „am văzut Paterson./ seara înainte de cină, mi-ai scris pe mess:/ am văzut în sfîrșit Paterson. E un film despre tine./ (mai devreme: ne vedem în București cînd vine zăpada)/ la 10 am pus copiii la somn,/ am fumat jumătate de țigară la bucătărie./ marca noastră preferată, m-am gîndit jucîndu-mă cu bricheta, e BIC – dar nimic despre asta în carnețel.” (seară-n familie, p.68)

Noblețea cu care se spun până și cele mai imorale gânduri în poemele lui Dan Coman dă forță discursului său liric. Chiar și programiștii sau antiesteticii vor aprecia cu mult această carte, pentru că nu poate să nu te cucerească Insectarul Coman, monoloagele din carte. Ce m-a motivat pe mine să citesc cartea a fost că am vrut să pătrund în biografia unui bărbat „trecut de 40” cum se recomandă și să observ dinamica de la acel prag, să cunosc lumea unui bărbat cu problemele, dorințele, necesitățile lui, ce îi place și ce nu, am simțit cartea asta ca pe o călătorie lungă prin ținuturile Bistriței, (aș fi zis Pennsylvaniei) luând cu mine un foarte bun autobiografist. Atât de captivantă este cartea încât îți pare rău că e doar un singur volum, ai vrea și continuarea. Poate sunt o cititoare  avidă, vreau să existe și Insectarul Coman 2.

Găsiți cartea Insectarul Coman aici!